17 April 2006

Rugăciunile celor 12 Paşi

Pasul Unu

Am admis că eram neputincioşi în faţa alcoolului - că nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră.

“Dacă vei continua să faci ceea ce făceai, vei continua să obţii ceea ce obţineai.”

Dragă Doamne, se pare că nu sunt în stare să am grijă de viaţa mea. Vreau să mă schimb, dar se pare că nu pot. Ceea ce cred că m-ar ajuta, nu mă ajută; nici perseverenţa nu m-a ajutat, nici învinovăţirea altora, nici dacă mi-am ieşit din fire, nici încercarea de a mă controla pe mine şi pe ceilalţi. M-am săturat de asta. Nu mai pot. Nu ştiu ce altceva aş putea spune. Amin.


Pasul Doi

Am ajuns la credinţa că o Putere Superioară nouă înşine ne-ar putea reda sănătatea mintală.

Dacă Dumnezeu este copilotul, atunci schimbaţi locurile!

Dragă Doamne, mă rog pentru o minte si o inimă deschisă, astfel încât să ajung să cred în Tine, în puterea şi dragostea Ta, cu toată fiinţa mea. Mă rog pentru umilinţă şi pentru şansa de a-mi consolida credinţa în Tine. Amin.

Pasul Trei

Am hotărât să ne lăsăm viaţa şi voinţa în grija unui Dumnezeu aşa cum şi-L închipuie fiecare dintre noi.

Lasă-le şi lasă-L pe Dumnezeu!

Doamne, învăţ că sunt multe lucruri pe care nu le pot face. Nu pot să îmi controlez viaţă, nu pot să îi fac pe oameni să fie ceea ce vreau eu să fie. Un singur lucru por să fac: pot să iau decizia să îmi las viaţa şi voinţa în grija Ta. Luarea acestei decizii nu înseamnă că ştiu cum să o pun în practică. Luarea acestei decizii nu înseamnă că înţeleg planul Tău pentru mine. Luarea acestei decizii nu înseamnă nici măcar că sunt în totalitate dispus să fac asta. Dar înseamnă că am credinţa că Tu poţi să faci o treabă mai bună decât am făcut eu în a avea grijă de viaţa mea. Sunt pregătit să îmi încredinţez viaţa şi voinţa Ţie, Dumnezeu le! Fă ceva mai bun decât am făcut eu. Eu nu pot, Tu poţi. M-am decis să Te las. Amin.

Pasul Patru

Am făcut fără teamă un inventar moral amănunţit al propriei persoane.

"A avea un resentiment este ca şi cum ai bea otravă şi te-ai aştepta ca altcineva să moară".

Dragă Doamne, m-am uitat în “cămara vieţii mele”. E dezastru. Habar n-am cum o s-o scot la capăt. Ajută-mă îmi identific cea ce trebuie aruncat şi ajută-mă să-mi dau seama ce merită să fie păstrat. Dă-mi curajul, puterea şi îndurarea de care am nevoie pentru a face aceasta treabă. Amin.


Pasul Cinci

Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înşine şi unei alte fiinţe umane natura exactă a greşelilor noastre.

“Dacă îţi împărtăşeşti durerea, ţi-o înjumătăţeşti. Dacă nu, ţi-o dublezi.”

Dragă Doamne, vreau să îmi recunosc natura exactă a defectelor personale în faţă Ta. Ajută-mă să am încredere în dragostea Ta nesfârşită, ajută-mă să am încredere în mila Ta cea mare. Vreau să îmi recunosc natura exactă a defectelor personale în faţă propriei conştiinţe. Ajută-mă să-mi asum responsabilitatea pentru deciziile pe care le-am luat, ajută-mă să fiu tot atât de îngăduitor cu mine pe cât ai fost Tu. Vreau să îmi recunosc natura exactă a greşelilor mele în faţa unei alte persoane. Ajută-mă să găsesc pe cineva care să mă asculte cu compasiune, ajută-mă să găsesc pe cineva care să îmi primească povestea fără să mă judece. Amin.

Pasul Şase

Am consimţit fără rezerve ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter.

“Defectele noastre de caracter sunt ca şi barele unei cuşti. Esenţial e nu să studiezi barele, ci să ieşi din cuşcă.”

Linişteşte-mi inima, Doamne! Ajută-mă să îmi deschid inima spre dragostea Ta, ajută-mă să îmi deschid inima spre darurile Tale. Vreau să îmi doresc cu adevărat schimbările pe care Tu le-ai pregătit pentru mine. Aşa că, linişteşte-mi inima. Pregăteşte-mă! Amin.

Pasul Şapte

Cu umilinţă, I-am cerut să ne îndepărteze slăbiciune.

“Umilinţa nu e să gândeşti mai puţine despre tine, ci să te gândeşti mai puţin la tine.”

Dragă Doamne, mă rog pentru ca Tu să îmi îndepărtezi toate defectele care mă împiedică să învăţ să îi iubesc pe alţii aşa cum mă iubeşti Tu pe mine. Amin.


Pasul Opt

Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri şi am consimţit să reparăm aceste rele.

“Suntem responsabili pentru efort, nu pentru rezultate.”

Dragă Doamne, Îţi cer ajutorul pentru întocmirea unei liste cu persoanele pe care le-am rănit. Vreau să îmi asum responsabilitatea pentru faptele mele. Doamne, dă-mi bunăvoinţa de a-mi îndrepta greşelile. Amin.

Pasul Nouă

Ne-am reparat greşelile direct faţă de acele persoane, acolo unde a fost cu putinţă, dar nu şi atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora.

“Nu te gândi la un trai bun, ci trăieşte într-o bună gândire.”

Dragă Doamne, dă-mi atitudinea adecvată pentru a-mi repara greşelile. Ajută-mă să îmi aduc aminte că nu fac asta pentru a-I schimba pe ceilalţi, ci pentru a-mi face posibilă schimbarea mea. Dă-mi speranţa de care am nevoie, ajută-mă să îmi amintesc că Ţi-ai arătat în multe feluri îndurarea faţă de mine. Dă-mi umilinţa de care am nevoie. Ajută-mă să îmi amintesc că eu sunt creatura şi nu Creatorul. Dă-mi, Doamne, curajul de care am nevoie. Ajută-mă să îmi amintesc că puterea din mine depăşeşte temerea din faţa mea. Amin.

Pasul Zece

Ne-am continuat inventarul personal şi ne-am recunoscut greşelile de îndată ce ne-am dat seama de ele.

“Mai degrabă progres decât perfecţiune.”

Dragă Doamne, ajută-mă să continui ceea ce am început, să am o înţelegere mai bună, să îmi inventariez zilnic viaţa, să îmi corectez greşelile atunci când le fac, să îmi asum responsabilitatea pentru faptele mele, să fiu conştient de gândirea şi comportamentele care mă distrug, să îmi aduc întotdeauna aminte că am nevoie de ajutorul Tău, sa fiu iubitor şi tolerant cu mine şi cu ceilalţi, şi să continui în rugăciune zilnică. Amin.

Pasul Unsprezece

Am căutat prin rugăciune şi meditaţie, să ne întărim contactul conştient cu Dumnezeu aşa cum şi-l închipuia fiecare dintre noi, cerându-i doar să ne arate Voia Lui în ceea ce ne priveşte şi să ne dea puterea s-o împlinim.

“Nu poţi schimba direcţia vântului, dar poţi să îţi întorci pânzele. ”

Dragă Doamne, Te caut pentru a Te cunoaşte mai bine. Vreau să devin conştient de dragostea Ta, vreau să Îţi simt prezenţa lângă mine, vreau să îţi cunosc voia. Şi caut puterea de a o îndeplini. Amin.

Pasul Doisprezece

După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi, am încercat să transmitem acest mesaj altor alcoolici şi să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieţii noastre.

“Trebuie să o dai mai departe pentru a o păstra.”

Dragă Doamne, eram adormit. Acum m-am trezit. Ce minunat e să mă trezesc spre Tine. Prezenţa Ta aduce aşa o bucurie în viaţa mea. Dragostea Ta îmi dă aşa o stabilitate. Pacea Ta îmi dă aşa o seninătate. Umil mă rog pentru posibilitatea de a împărtăşi cu alţii poveste a ceea ce ai făcut Tu. Mă rog pentru forţă interioară şi înţelepciunea de a pune în aplicare principiile acestui stil de viaţă în tot ceea ce fac şi spun. Amin.

Povestea unui alcoolic recuperat

“O NOUĂ VIAŢĂ

M-am născut într-un orăşel minier unde au fost repartizaţi părinţii mei după absolvirea institutului minier. Trăiam împreună cu părinţii, cele două surori şi bunica din partea mamei în casa construită de părinţi. În acea zonă minieră, alcoolismul era o stare normală. Vacanţele le petreceam la bunicii din partea tatălui care locuiau într-o cunoscută zonă viticolă. La bunici, ne simţeam foarte bine, dar acolo, în loc de apă, se bea vin sau suc de mere fermentat. Am fost crescuţi mai ales de bunica din partea mamei, părinţii veneau acasă seara târziu, iar pe tata nu-l vedem de multe ori cu lunile.

Tata bea foarte mult şi venea acasă doar noaptea târziu, având dese scandaluri cu mama. De multe ori, mama refuza să-i deschidă uşa; atunci, venea la noi la geam şi ne ruga să-i deschidem, dar noi nu aveam voie. Am suferit mult în copilărie din cauza conflictelor şi a neînţelegerilor dintre părinţi. Situaţia materială a familiei era bună, deoarece, în ciuda beţiilor lui tata, acesta nu avea probleme la serviciu; de multe ori, venea acasă pe la două noaptea şi la şase pleca la lucru. Aveam opt luni când mama a surprins-o pe servitoare că-mi dădea să beau ceai cu vin ca să dorm toată ziua. La noi la masă nu se bea decât vin şi ţuică; apa nu se folosea decât pentru spălat. În clasa întâi îmi duceam la şcoală mâncarea şi un sfert de vin.

Acum, cu ajutorul programului A.A., pot privi înapoi la copilăria mea şi înţeleg că, încă de când eram copil, aveam un comportament compulsiv de alcoolic. La paisprezece ani am avut prima comă alcoolică, soldată cu o moarte clinică. După acea comă alcoolică, tata s-a speriat şi, datorită neînţelegerilor tot mai frecvente cu mama, ne-am mutat într-o altă localitate.

Am făcut şcoala la un liceu foarte bun, dar, datorită faptului că continuam să beau şi eram de-o agresivitate ieşită din comun, am fost orientat spre sportul de performanţă. Am făcut schi, haltere, box. M-am dedicat, până la urmă, sportului pe care l-am iubit cel mai mult, RUGBY. La vârsta de 15 ani jucam în divizia A atât la juniori, cît şi la seniori. Aceasta, poate, a fost salvarea mea pentru că, în ritmul care beam, aş fi fost terminat în scurt timp. M-am dedicat sportului, iar la 17 ani jucam deja în naţională. În pauzele de campionat sau după meciuri continuam să beau foarte mult. Singurele lucruri pe care le iubeam erau alcoolul, sportul şi violenţa dusă la extrem.

Datorită agresivităţii, am avut parte de multe accidentări foarte grave în timpul meciurilor. Totul a culminat cu o accidentare în Tunis, soldată cu o disjuncţie de coloană, ruperea a două coaste de pe aceeaşi vertebră şi hemoragie internă. În drum spre spital, ştiam că voi muri, îmi părea rău de această viaţă. Mi-am promis că, dacă scap, mă voi schimba. Am fost salvat, dar am trecut printr-o experienţă deosebită; era a doua oară şi mi-am dat seama că nu este aşa rău să mori.

Am plecat în Italia la refacere şi tratament, aici am trăit poate cele mai frumoase momente ale vieţii de până atunci. În ciuda promisiunilor făcute în faţa morţii, am continuat să duc aceeaşi viaţă. După refacere, mi s-a interzis să joc o perioadă, astfel am fost luat în armată. Am avut parte de cea mai grea armată posibilă la “unităţi speciale”, desant în teren muntos, pe timp de iarnă. În armată, datorită beţiilor şi a violenţei, am făcut multe zile de arest. Totul a culminat cu ajungerea în faţa curţii marţiale, datorită agresării unui locotenent. Am scăpat, declarându-mă nebun şi internându-mă la neuro-psihiatrie.

După armată, am fost internat pentru prima dată într-o clinică de psihiatrie şi diagnosticat cu etilism-cronic. Am intrat la Politehnică şi am reînceput să joc. Dar beam din ce în ce mai mult, încercând din răsputeri să am un oarecare control asupra alcoolului. Mi-a fost interzis să mai joc datorită recidivării vechilor răni şi iminenţei unei paralizii de la mijloc în jos.

Am început să beau şi mai mult, la 25 de ani fiind internat din nou la psihiatrie cu acelaşi diagnostic: etilism-cronic. Am stat internat patru luni; la externare mi s-a spus să beau mai puţin şi să evit ‘tăriile’. Am stat abstinent două ore, având acea obsesie mentală că am să reuşesc să controlez alcoolul. Eram însurat şi aveam un copil, dar asta nu avea nici o importanţă pentru mine. Am absolvit Politehnica, dar eram într-o stare gravă, aproape nu mai aveam nici un control aspra alcoolului.

Fiind creştin practicant, am încercat jurământul în faţa lui Dumnezeu. Prima dată, am făcut acest jurământ pe 6 luni. Au fost lunile care au trecut cel mai greu. Era foarte dificil pentru mine, deoarece aveam un restaurant şi un bar, ocupându-mă, în acelaşi timp, cu distilarea şi contrabanda de alcool. După ce au trecut aceste luni, în ziua când se împlinea termenul, m-am dus la un prieten care avea un bar şi l-am rugat să-l deschidă numai pentru mine. Am stat cu ceasul în mână, aşteptând să treacă minutele care au mai rămas. Apoi, am intrat şi am rămas în extaz, ca un creştin habotnic în faţa altarului, uitându-mă la barul din faţa mea. La început, am băut singur, dar pe urmă mi-am chemat prietenii şi am băut până dimineaţă. Am băut zi şi noapte aproape o lună, fiind sigur c-am să mor. M-am separat de soţie, cu care aveam doi copii, ducând o viaţă de chefuri şi destrăbălări cumplite. Am ajuns într-o stare deplorabilă atât fizic, cît şi spiritual; mocirla în care mă zbăteam aproape m-a înghiţit.

Atunci când credeam că nu mi se mai poate întâmpla nimic bun, am întâlnit o femeie care m-a acceptat aşa cum eram. I-am spus că pentru mine nu mai există speranţă şi să nu-şi piardă vremea cu mine. Dar m-a iubit aşa cum eram, distrus şi neajutorat ca un copil. Am luat împreună hotărârea de-a schimba mediul, de a sta departe de tentaţii şi prieteni. Ne-am mutat la ţară unde am construit o casă şi am cumpărat pământ. Am jurat că nu mă voi atinge de băutură un an. Acel an a fost foarte bun, am ajuns la un oarecare echilibru, munca la ţară în aer curat mi-a restabilit sănătatea. Aveam deja 15 ani de luptă contra alcoolismului meu, dar mai speram să reuşesc.

La sfârşitul acelui an, eram convins că voi reuşi şi că viaţa mea poate lua o direcţie bună. Dar m-am înşelat. În prima zi după încheierea jurământului m-am dus la bar, fiind convins că de data asta o să reuşesc, c-o să pot controla alcoolul şi-o să pot bea ca un om normal. Această obsesie m-a costat scump; încercarea de-a bea controlat a eşuat dramatic. Am continuat aşa câţiva ani ajungând aproape de final. Singura dorinţă era să mor cît mai repede pentru a nu distruge viaţa celor care încă mai ţineau la mine. Am distilat 150 l de ţuică şi mi-am spus că acesta va fi sfârşitul. După o săptămână, nu mai eram în stare să mă scol din pat, nu mâncasem nimic de mai multe zile şi beam continuu zi şi noapte. După 14 zile, organismul nu mai primea nici un fel de alcool şi eram încă în viaţă. Apoi a urmat sevrajul, delirium-tremens, coşmaruri înfricoşătoare. Parcă tot iadul coborâse pe pământ. Şansa mea a fost acea femeie care s-a devotat îngrijirii mele; fără ea nu cred c-aş fi supravieţuit. Am continuat aşa aproape încă un an. Singura dorinţă era să mor.

Salvarea a venit când îmi pierdusem orice speranţă. Sora mea mai mică, aflând situaţia mea, a venit la mine într-o zi de joi, împreună cu îndrumătorul meu spiritual. M-au găsit într-o situaţie deplorabilă, beam de mai multe zile continuu. Preotul a insistat să vin la el acasă duminica. Pentru mine era un non-sens pentru că ar fi trebuit să mă opresc din băut, după care ar fi trebuit cel puţin 3 zile ca să intru în stare de funcţionare. Dar acea minune care speram să mă salveze a început să funcţioneze. Noaptea n-am mai băut, iar a doua zi am plecat în localitatea unde era preotul.

Spre surprinderea mea, n-am intrat în sevraj şi nici nu-mi era aşa rău. Duminică m-am întâlnit cu preotul la el acasă, unde am stat de vorbă mai mult timp. Mi-a spus că nu mai are rost să fac promisiuni şi jurăminte pentru că nu mai funcţionează în cazul meu. I-am dat dreptate şi, spre surprinderea mea, a spus că are un prieten care a reuşit cu ajutorul unui grup numit Alcoolicii Anonimi. Mi-a sugerat că asta ar putea să mă ajute şi pe mine. Eram sceptic în posibilitatea acestui grup de a mă ajuta, dar, ca să fiu cu inima împăcată, mi-am zis că o s-o fac şi pe asta. Fiind aproape timpul, am plecat direct acolo. Întâlnirea m-a surprins, fiindcă am auzit vorbind oameni care spuneau că sunt alcoolici, deşi nu mai beau de 19 ani, de 4 ani şi mulţi de câteva luni. Atunci, nici prin cap nu mi-ar fi trecut că din acea clipă eu n-o să mai beau şi că acea zi va fi începutul unei abstinenţe care-mi va schimba cu desăvârşire modul de viaţă. În aceeaşi zi, am primit Big-Book-ul (Cartea Mare a Alcoolicilor Anonimi) şi-am plecat spre casă, rezistând cu greu ispitei de-a bea ceva.

Am citit Cartea Mare pe nerăsuflate fiind uimit de cele aflate şi, mai ales, de faptul că alcoolismul este o boală incurabilă şi că singura mea şansă este să mă reţin de la acel prim pahar. Dar cum să fac acest lucru? M-am gândit mult la ce aveam de făcut şi am hotărât că cel mai important pentru mine era obţinerea şi păstrarea abstinenţei. Am realizat acest obiectiv mergând la întâlnirile A.A., reluând legătura cu Biserica şi participând la un grup de tratament. Astfel, mi-a fost redată viaţa, iar Dumnezeu a început să intervină din ce în ce mai mult în viaţa mea. Primele luni mi-a fost foarte greu, am fost foarte aproape de recădere; numai intervenţia lui Dumnezeu în viaţa mea şi acea graţiere zilnică prin participarea la grupurile de tratament şi grupurile A.A. m-au salvat. Viaţa mea s-a schimbat, mi-am întemeiat o nouă familie şi am reluat legătura cu cei doi copii din prima căsătorie. Încă mai am multe defecte de caracter la care trebuie să lucrez şi este un miracol că sunt dispus s-o fac. Răsplata recuperării este imensă.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru simpla îndurare a abstinenţei. Fără program, nu ar exista abstinenţă şi eu nu aş fi aici.

14 April 2006

CUM POT SĂ ŞTIU DACĂ SUNT ALCOOLIC...? Fă un test!

Numai dumneavoastră puteţi decide dacă merită să încercaţi metoda AA, dacă aveţi nevoie de ajutorul ei.
Noi am aderat la Comunitatea AA, pentru că, în cele din urmă, am renunţat la eforturile de a ne controla modul de a bea. Să recunoaştem că băutul ne punea viaţa în pericol sau că nu vom mai putea bea niciodată erau gânduri pe care le detestam. Dar în AA, ni s-a spus că eram bolnavi. (De fapt, de ani de zile bănuiam noi aceasta!) Am descoperit că mulţi oameni sufereau din cauza aceloraşi sentimente de vinovăţie, de singurătate şi de deznădejde, ca şi noi. Am descoperit că aceste sentimente erau provocate de boala alcoolismului, decare sufeream.
Am decis să încercăm să privim cinstit relaţia noastră cu alcoolul, ce anume a făcut el din noi. Iată câteva dintre întrebările la care am încercat să răspundem cu onestitate. Dacă am răspuns cu DA la 4 sau mai multe întrebări, însemna că eram în mare pericol din cauza băutului. Vedeţi cum e în cazul dumneavoastră. Reţineţi că nu e nici o ruşine ca cineva să recunoască faptul că are o problemă (e bolnav).

1. Aţi încercat vreodată să renunţaţi la băutură pentru o săptămână sau mai mult, dar n-aţi reuşit decât câteva zile?
Cei mai mulţi dintre noi făceam tot felul de promisiuni, nouă înşine şi familiei, dar nu le ţineam. Mai târziu, printre aa, am auzit: „Încearcă doar să nu bei astăzi !” (dacă nu bei azi, n-ai cum să te îmbeţi azi.)

2. Vă doriţi ca oamenii să-şi vadă de treburile lor şi să nu se mai lege de faptul că beţi, să termine odată cu sfaturile?
În AA, nimeni nu dă sfaturi nimănui. Fiecare vorbeşte doar despre sine: cum a băut, în ce necazuri a intrat şi cum a încetat băutul. Vom fi bucuroşi să vă ajutăm, dacă veţi dori.

3. Aţi schimbat vreodată băutura, în speranţa că aşa nu vă veţi mai îmbăta ?
Noi am încercat în fel şi chip. Fie am diluat băuturile, fie am băut doar bere, fie am evitat cocktail-urile. Ori am făcut astfel încât să bem doar la sfârşit de săptămână. N-a existat combinaţie pe care să n-o încercăm. Şi totuşi, de cum beam ceva ce conţinea alcool, sfârşeam prin a ne îmbăta, mai devreme sau mai târziu.

4. Aţi simţit nevoia, în ultimul an, să beţi de dimineaţă, ca să vă treziţi?
Aveţi nevoie de băutură ca să începeţi o nouă zi sau ca să nu mai tremuraţi? E un semn sigur că dumneavoastră nu mai beţi „ca restul lumii”.

5. Îi invidiaţi pe cei care pot bea fără să aibă necazuri?
În felurite necazuri, cei mai mulţi dintre noi ne-am tot mirat de ce nu mai puteam face ca alţii: să bem sau să ne abţinem.

6. Aţi avut probleme legate de băutură în ultimul an?
Fiţi cinstit! Medicii spun că dacă cineva are probleme cu alcoolul şi continuă să bea, starea se va înrăutăţi – niciodată invers. După o vreme, omul va muri sau va ajunge internat pe viaţă. Singura speranţă care îi rămâne este să înceteze băutul!

7. Aveţi necazuri din cauza băutului?
Înainte de a face parte din AA, majoritatea dintre noi spuneam că bem din cauza problemelor şi a celor din familie. Nu înţelegeam că băutura agrava totul, că ea n-a rezolvat niciodată vreo problemă, în nici o situaţie.

8. Vi s-a întâmplat, la petreceri, să doriţi un „supliment” la băutură, pentru că ce s-a servit deja nu vă era destul?
Mulţi dintre noi ne cinsteam cu câteva păhărele încă de acasă, dacă ştiam că urma o petrecere de acest fel. Şi dacă nu ni se umplea paharul destul de des, plecam altundeva, unde puteam bea mai mult.

9. Vă spuneţi, în sinea dumneavoastră, că vă puteţi opri oricând, deşi tot vă îmbătaţi, în ciuda voinţei de a nu bea ?
Mulţi dintre noi ne amăgeam cu gândul că beam fiindcă aşa voiam. Abia în AA, am aflat că, odată ce începem, nu ne mai putem opri.

10. Aţi lipsit de la lucru sau de la şcoală din cauza băuturii?
Mulţi dintre noi recunoaştem acum că, de multe ori, ne scuzam prin telefon, că eram „bolnavi”, când de fapt eram fie mahmuri, fie în toiul unei beţii.

11. Vi se întâmplă „să se rupă filmul”?
Prin „ruperea filmului” înţelegem acele ore sau zile din care nu mai avem nici o urmă de amintire, din cauza băuturii. Când am venit la AA, am aflat că acesta era un semn sigur că beam ca alcoolicii.

12. Aţi simţit vreodată că viaţa dumneavoastră ar fi mai bună dacă nu aţi bea?
Mulţi dintre noi am început să bem pentru că băutura făcea ca viaţa să pară mai bună, cel puţin pentru un timp. La vremea intrării noastre în AA, ne simţeam prinşi ca într-o capcană: beam ca să trăim şi trăiam ca să bem, nimic altceva. Eram sătui de o asemenea viaţă.

13 April 2006

BEŢIA, O SETE DE… DUMNEZEU ?

Beţia, în general, este o stare de spirit care se poate dobândi prin diferite mijloace. Conform Scripturii, beţia este o stare sufletească modificată, de cele mai multe ori, prin intervenţia conştientă a omului: „Vai de cei ce se îmbată, dar nu de vin!” (Is. 28, 1) Sf. Vasile cel Mare, recunoaşte că omul se poate îmbăta fără ajutorul alcoolului: „Mânia este o beţie a sufletului; îl face pe om fără de judecată ca şi vinul. Tristeţea este şi ea o beţie, că tulbură mintea. Frica, când ia naştere fără motiv, este o altă beţie. […] Şi, ca să spun pe scurt, fiecare din stările sufleteşti care tulbură mintea, poate să fie numită pe bună dreptate, beţie.” (Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Ed. Inst. Biblic, Buc., 1986, p. 356)

Beţia, ca rezultat al folosirii diverselor substanţe, este interzisă de Dumnezeu, întrucât ea este o imitaţie nereuşită şi un surogat ieftin al acelei stări de „beţie sacră”, consecinţă a unei vieţi de comuniune, prin iubire, cu Dumnezeu. Numai aşa, în sens mistic, poate fi interpretat îndemnul din Cântarea Cântărilor care, altfel, ne-ar scandaliza: „…luaţi şi beţi şi îmbătaţi-vă…” (Cânt. 5, 1) sau misteriosul: „Îmbătaţi-vă, dar nu de vin; clătinaţi-vă, dar nu de băutură!” (Is. 29, 9) Şi Psalmistul David face referire la comuniunea cu Dumnezeu ca la o stare extatică, ca la o „beţie divină”: „Masă ai pregătit înainte-mi, de faţă cu cei ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu, iar paharul Tău mă-mbată de parc-ar fi prea tare”. ( Ps. 22, 5)

Dumnezeu rezervă fiecărei fiinţe umane posibilitatea de a experimenta stări de exaltare sufletească extraordinare, dar acestea sunt un dar special al lui Dumnezeu şi nu rezultatul consumării cu premeditare a unor substanţe. Din păcate, datorită uşurinţei cu care poate fi procurat, precum şi datorită efectelor sale euforice predictibile, alcoolul este cea mai folosită substanţă în scopul modificării stării de conştiinţă. Beţia divină, nu la îndemâna oricui, este astfel înlocuită cu mai facila beţie alcoolică, în acest fel explicându-se lipsa oricărui interes din partea băutorilor, pentru viaţa spirituală autentică. Pe cât de departe este desfrânatul de iubirea curată, tot atât de departe este alcoolicul de beţia sacră!

Din punct de vedere ontologic, omul se află în relaţie de dependenţă faţă de Creatorul său. El este duhovnicesc doar în măsura în care se apropie de Duhul Sfânt. Depărtându-se de Dumnezeu, omul se înstrăinează totodată de el însuşi, de natura sa teandrică, pervertindu-şi toate facultăţile sufleteşti, îndreptate cu frenezie spre creaţie. El devine astfel dependent de lucrul care l-a înlocuit pe Creatorul său. Independenţa faţă de Creator duce la dependenţă faţă de creaţia Sa. Stare de neutralitate nu există!

Îndepărtându-L pe Dumnezeu din fiinţa noastră, rămânem cu un imens gol sufletesc, cu un dor lăuntric, care nu poate fi umplut cu nimic din lume, decât numai cu Dumnezeu: „Doamne, făcutu-ne-ai pe noi cu dorul după Tine şi neliniştită este inima noastră până când se va odihni întru Tine”, exclama Fer. Augustin. (Confesiuni) Omul însă, va căuta mereu să-şi umple acel gol prin surogate ieftine, diferite plăceri care îi dau temporar un sentiment fals de plinătate şi perfecţiune. De aceea, putem spune că, chiar şi cel care se duce la crâşmă să bea, inconştient, Îl caută cu disperare pe Dumnezeu. Numai că Îl caută unde nu trebuie...

preot Iulian Negru

Rugăciunea de seninătate

“Doamne dă-mi Seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba, Curaj să schimb ceea ce pot şi Înţelepciune să le deosebesc. Fie voia Ta şi nu a mea”.

Cei 12 Paşi ai Alcoolicilor Anonimi

1. Am admis că eram neputincioşi în faţa alcoolului - că nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră.

2. Am ajuns la credinţa că o Putere Superioară nouă înşine ne-ar putea reda sănătatea mintală.

3. Am hotărât să ne lăsăm viaţa şi voinţa în grija unui Dumnezeu aşa cum şi-L închipuie fiecare dintre noi.

4. Am făcut fără teamă un inventar moral amănunţit al propriei persoane.

5. Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înşine şi unei alte fiinţe umane natura exactă a greşelilor noastre.

6. Am consimţit fără rezerve ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter.

7. Cu umilinţă, I-am cerut să ne îndepărteze slăbiciunile.

8. Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri şi am consimţit să reparăm aceste rele.

9. Ne-am reparat greşelile direct faţă de acele persoane, acolo unde a fost cu putinţă, dar nu şi atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora.

10. Ne-am continuat inventarul personal şi ne-am recunoscut greşelile de îndată ce ne-am dat seama de ele.

11. Am căutat prin rugăciune şi meditaţie, să ne întărim contactul conştient cu Dumnezeu aşa cum şi-l închipuia fiecare dintre noi, cerându-i doar să ne arate Voia Lui în ceea ce ne priveşte şi să ne dea puterea s-o împlinim.

12. După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi, am încercat să transmitem acest mesaj altor alcoolici şi să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieţii noastre.