Grupul AA - Iaşi "UNIREA"

ACOLO UNDE INCEPE TOTUL...

2007-08-31T12:40:00.000+03:00

Scopul unic al A.A.
Tradiţia cinci: Nici un grup nu are alt scop primordial, decât cel de a purta mesajul altor alcoolici aflaţi în suferinţă.
“Sunt voci care spun că AA ar putea fi începutul unei treziri spirituale în întreaga lume. Sunt voci sincere şi generoase, dar noi, membrii AA, ar trebui să ne gândim la faptul că această profeţie ar putea însemna pentru unii dintre noi primul pahar, în cazul în care am face din asta un scop de căpătâi pentru AA şi am începe să ne comportăm în consecinţă.
Asociaţia noastră va fi, astfel, prudentă şi va avea un singur scop: purtarea mesajului către alcoolicii aflaţi în suferinţă. Fie să avem puterea de a rezista în faţa tentaţiei gândului că, dacă Dumnezeu ne-a dat nouă puterea de a face bine într-un anumit domeniu, avem misiunea de a-i salva pe toţi oamenii de la suferinţă”.
Fondatorul AA, Bill W., 1955

Importanţa anonimatului
Tradiţia 12: Anonimatul este baza spirituală a tuturor tradiţiilor noastre şi ne reaminteşte neîncetat să plasăm principiile deasupra personalităţilor noastre.
Anonimatul este cel care asigură egalitatea tuturor membrilor AA la nivel de media (radio, televiziune, ziare) şi, în plus, este cel care “frânează” egoul nostru atât de uşor de flatat, convingerile noastre eronate că renunţarea la anonimatul nostru ar putea să ajute pe cineva, dorinţelor noastre de control sau de recunoaştere a persoanei noastre .
La nivel personal, anonimatul le asigură membrilor respectarea intimităţii, lucru valoros, mai ales pentru cei nou-veniţi în grup şi care pot ezita dacă să primească sau nu ajutorul oferit de grup din teamă ca problema lor să nu fie aflată şi de alte persoane externe comunităţii AA.
Teoretic, anonimatul pare să fie destul de uşor, dar, în practică, aplicarea lui poate fi dificilă; urmând, însă, îndrumările şi experienţa AA, vă veţi simţi sprijinit în acest efort.
Menţinerea anonimatului la nivel public. În apariţiile la radio, TV, documentarii, etc., ne vom abţine de la a ne arăta chipul sau de la a ne furniza numele integral, rezumându-ne la a publica fie doar prenumele, fie doar iniţialele. Facem acest lucru doar atunci când ne adresăm - ca membri AA- unor non-membri AA. Nu vom folosi iniţialele “AA” pe plicuri sau ca semnătură, pentru e-mailuri, nici măcar atunci când e vorba de corespondenţa către alte grupuri AA. În ceea ce priveşte materialele publice ale AA, ele trebuie să evite folosirea numelor de familie sau a titlurilor care ar putea conduce la identificarea persoanei de către altcineva.
Înţelegerea anonimatului la nivelul grupului AA. În cadrul grupului se poate folosi numele de familie al membrilor. În acelaşi timp, respectăm dreptul membrilor de a-şi menţine anonimatul în orice mod o doresc şi atunci când o doresc. Anumite grupuri au câte o listă de nume şi numere de telefon ale membrilor, oferite voluntar de către aceştia; astfel de liste pot fi furnizate membrilor, dar numai şi numai acestora.
Nici una dintre poveştile auzite în cadrul grupului nu vor fi repetate în afara acestuia. Cuvântul “anonim” din numele grupului este o promisiune de respectare a intimităţii personale. Mai mult decât atât, singura poveste reală despre recuperare este cea a propriei persoane.
În relaţiile noastre personale cu non-alcoolici – dar şi cu cei despre care credem că au o problemă legată de alcool - putem să ne luăm libertatea de a ne intitula “alcoolici în recuperare” (fără a divulga nume ale membrilor AA), deşi discreţia este recomandată. În aceste cazuri, deschiderea noastră poate ajuta la transmiterea mesajului către ceilalţi.
În înregistrarea discuţiilor sau întâlnirilor AA care ar putea deveni publice, se consideră că este mai înţelept să fie făcute individual, pentru a evita riscul apariţiei unui sistem de “vedete” în AA.

INTRODUCERE

Conceptul unu: responsabilitatea finală şi autoritatea de ultimă instanţă pentru serviciul mondial AA ar trebui să fie întotdeauna conştiinţa colectivă a întregii comunităţi AA.
Grupul AA- vocea ultimă a Comunităţii
Alcoolicii Anonimi a fost numită o organizaţie “cu susul în jos” pentru că ultimul cuvânt în faţa Serviciului Mondial îl au grupurile, “mai degrabă decât Comitetul General al Serviciului sau Biroul General din New York” (12 Concepte pentru Serviciul Mondial).
Întreaga structură a AA depinde de participarea şi conştiinţa grupurilor individuale şi modul în care fiecare dintre acestea îşi organizează activităţile, poate interfera cu activitatea grupurilor din oricare altă parte. De aceea, trebuie să fim conştienţi de responsabilitatea faţă de propria abstinenţă (responsabilitate individuală) şi faţă de transmiterea mesajului către alcoolicii suferinzi care pot întinde mâna pentru a primi ajutorul nostru (responsabilitatea ca grup).
AA nu are o autoritate centrală, are o organizare minimală şi o grămadă de tradiţii în locul unor reguli. Ca şi co-fondator, Bill W. scria în 1960 că “urmăm cele 12 Tradiţii de bună voie pentru că trebuie şi pentru că vrem să o facem. Poate că secretul puterii lor vine din faptul că aceste învăţăminte dătătoare de viaţă vin din experienţa de viaţă şi sunt înrădăcinate în dragoste”.
AA este formată din vocile colective ale grupurilor locale şi a reprezentanţilor lor în Conferinţa Serviciului General care lucrează pe baza unanimităţii în cazurile unor subiecte vitale ce privesc AA-ul. Fiecare grup funcţionează independent, exceptând acele activităţi care pot afecta alte grupuri, sau AA-ul ca întreg.
Munca de grup în AA este făcută de alcoolici aflaţi ei înşişi în recuperare în cadrul Comunităţii şi fiecare dintre noi are dreptul să îşi facă munca aşa cum crede că e mai bine, dar în spiritul celor 12 Tradiţii. Asta înseamnă că funcţionăm în mod democratic, că aprobăm toate planurile noastre în cadrul grupului, pe baza majorităţii. Nici un individ nu are dreptul de a acţiona în numele grupului sau pentru AA ca întreg.
Fiecare grup este la fel de unic precum o amprentă digitală, iar modalităţile de transmitere a mesajului diferă nu doar de la grup la grup, ci şi de la regiune la regiune. Acţionând în mod autonom, fiecare grup are propriul drum.Cu cât membrii sunt mai bine informaţi, cu atât grupul va fi mai puternic şi mai unit şi mai mare va fi garanţia că, atunci când un nou-venit va întinde mâna, căutând ajutor, grupul i-l va oferi de îndată.
Cei mai mulţi dintre noi nu se pot recupera decât în cadrul unui grup. Aşa cum spunea Bill, “succesul unui grup depinde de fiecare membru în parte, deşi acesta nu e decât o mică parte din întregul grupului…astfel, trebuie să învăţăm să reducem la tăcere orice dorinţă şi ambiţie personală, atunci când aceasta ar putea să facă rău grupului. Totul se reduce la ideea că grupul trebuie să supravieţuiască, chiar dacă individul nu va putea trăi o veşnicie ”.

Cum să folosiţi broşura aceasta?
Această broşură doreşte a fi un mijloc de informare şi un ghid sugerat pentru grupul A.A. – nu doreşte să spună nimănui ce trebuie să facă.
Din dorinţa de a fi uşor de utilizat, broşura acoperă patru mari teme: (1) ce este un grup A.A.; (2) cum funcţionează un grup A.A.; (3) relaţiile grupului cu comunitatea; (4) locul grupului de A.A. în cadrul structurii de ansamblu a A.A.

Grupul…acolo unde începe structura AA
Ce e un grup AA?
Aşa cum afirma Tradiţia Trei, “Comunitatea ar trebui să îi includă pe toţi cei care suferă din cauza alcoolismului. Astfel, nu putem refuza pe nimeni dintre cei care ar dori să se recupereze. Apartenenţa nu trebuie să depindă de bani sau alte reguli. Oricare doi sau trei alcoolici care se întâlnesc pentru a-şi menţine abstinenţa împreună, se pot intitula ca fiind un grup AA, cu condiţia să nu fie afiliaţi ca şi grup nici unei alte organizaţii.”
Lămuriri suplimentare sunt oferite în acest sens în cele 12 Concepte:
· “ nu este prevăzută nici o pedeapsă pentru nerespectarea principiilor AA;
· nu există taxe sau contribuţii obligatorii, ci acestea se fac doar pe bază voluntară;
· nici un membru nu poate fi exclus din AA- apartenenţa la AA este un act de decizie individuală;
· fiecare grup AA are libertatea de a-şi rezolva problemele interne aşa cum doreşte, solicitându-se totuşi evitarea acelor acţiuni care ar putea dăuna AA-ului;
· orice grup de alcoolici care se reunesc cu scopul menţinerii propriei abstinenţe se poate intitula AA atât timp cât nu are un alt scop sau o altă afiliere.”

Unele grupuri pot să aibă un caracter “special”, adică să fie adresat bărbaţilor, femeilor, tinerilor, medicilor, homosexualilor, etc., dacă membrii sunt cu toţii alcoolici şi dacă menţin deschise uşile grupului pentru toţi alcoolicii care caută ajutor, indiferent de profesie, sex, sau oricare alt criteriu, şi dacă întrunesc toate celelalte caracteristici care definesc un grup AA, atunci ei pot să îşi ia numele de grup AA.
Grupurile AA sunt încurajate sa se înscrie la Biroul General al Serviciilor AA, precum si la Birourile zonale, judeţene, centrale, etc.

Cum poţi să devii membru într-un grup AA?
“Singura cerinţă pentru afilierea la un grup AA este dorinţa de a înceta consumul de alcool” (Tradiţia Trei). Astfel, apartenenţa la grup nu necesită nici un fel de înregistrare formală. Aşa cum noi suntem membri AA doar pentru că o declarăm, aşa suntem şi membri într-un grup dacă spunem că suntem – şi dacă participăm la întâlnirile acelui grup.

Diferenţele între întâlnirile deschise şi închise în grupul AA
Scopul întâlnirilor AA este, aşa cum reiese din Preambulul AA, cel de a le oferi membrilor AA ocazia de “a-şi împărtăşi unii cu ceilalţi experienţa, puterea şi speranţa pentru a-şi rezolva problemele comune şi să îi ajute şi pe alţii să se recupereze din alcoolism.” Pentru aceasta, întâlnirile AA sunt de două tipuri: închise şi deschise.
Întâlnirile închise sunt acele întâlniri adresate exclusiv membrilor AA sau acelor persoane care au o problemă legată de consumul de alcool şi care “au dorinţa de a înceta băutul”.
Întâlnirile deschise sunt acele întâlniri la care poate să participe orice persoană interesată de problema alcoolismului şi de programul de recuperare al Alcoolicilor Anonimi.
La ambele tipuri de grupuri, membrul A.A. care conduce întâlnirea poate cere ca membrii grupului să îşi restrângă intervenţia la subiecte legate de recuperarea din alcoolism. Fie că sunt închise sau deschise, întâlnirile AA sunt conduse de membrii AA care decid formatul întâlnirii.

Tipuri de întâlniri în grupurile A.A.
A Patra Tradiţie spune că “Fiecare grup A.A. este autonom în toate privinţele, cu excepţia chestiunilor care afectează alte grupuri sau AA-ul ca întreg”. Aşa cum este, deci, previzibil, întâlnirile din miile de grupuri AA existente, au fiecare câte ceva specific. Cele mai comune tipuri de întâlniri AA sunt:
1. Discuţii. Indiferent dacă este o întâlnire “închisă” sau “deschisă”, un membru AA care coordonează întâlnirea, după deschiderea întâlnirii în modul uzual, prezintă subiectul de discuţie. Problemele de fond ce se aleg pentru discuţie derivă din “Cartea cea mare”, “12 paşi şi 12 tradiţii”, revista Grapevine (înseamnă atât “Viţa de vie”, cât şi “Radio şanţ”). Câteva sugestii de subiecte pot fi: acceptare versus recunoaştere, libertate prin sobrietate, principii versus personalitate, teamă, capitulare, recunoştinţă, mânia, onestitate, atitudine, resentimente, umilinţă, toleranţă, bunăvoinţă, îndreptarea greşelilor, etc.
2. Vorbitori. Unul sau mai mulţi membri sunt selectaţi dinainte pentru a împărtăşi celorlalţi cum erau înainte, ce s-a întâmplat şi cum sunt acum. Depinde de conştiinţa fiecărui grup cum se ţin acest gen de întâlniri, însă unele grupuri preferă ca membrii care vorbesc să aibă o anumită perioadă de abstinenţă. De obicei, aceste tipuri de întâlniri cu vorbitori sunt întâlniri “deschise”.
3. Începători. În general, sunt conduse de un membru al grupului care este abstinent de mai mult timp, fiind întâlniri axate pe întrebări şi răspunsuri care să îi ajute pe noii veniţi.
4. Paşi, Tradiţii sau Cartea Mare. Deoarece cei 12 paşi sunt baza recuperării noastre în AA, multe grupuri alocă una sau mai multe întâlniri pe săptămână studiului fiecărui pas, prin rotaţie; unele grupuri discută doi sau trei paşi într-o singură întrunire. Acelaşi format se poate aplica în întrunirile grupului pentru discutarea celor “12 tradiţii” sau a “Cărţii Mari”. Foarte multe grupuri şi-au făcut un obicei din a citi cu voce tare, segmente semnificative din “Cartea Mare” sau “12 paşi şi 12 tradiţii” la începutul fiecărei întâlniri.

La aceste tipuri de întâlniri se adăugă:
· “Afaceri”. Unele grupuri îşi programează, de-a lungul anului, întâlniri speciale, diferite de cele obişnuite, întâlniri în care are loc prezentarea unui raport din partea secretarilor grupului sau alegerea acestora.
· Inventarul de grup. Astfel de întâlniri sunt organizate pentru ca membrii grupului să poată analiza cât de bine a fost atins scopul primar al grupului.
· Grapevine. Sunt întâlniri la care sunt discutate subiecte din revista informativă Grapevine.
· Întâlniri de serviciu. Sunt întâlniri de informare cu privire la serviciile AA, de scriere a raporturilor sau a altor comunicate.

Grupul AA “de acasă”
“Tradiţional, cei mai mulţi dintre membrii AA au ajuns la concluzia că e important să aparţină unui grup pe care ei îl numesc <> (Home Group). Acest grup este cel în care aceşti membri îşi asumă responsabilităţi şi îşi fac prieteni. Deşi toţi membrii AA pot să participe la întâlnirile tuturor grupurilor, să se simtă bine în oricare dintre acestea, acest concept de grup a rămas cea mai puternică legătură între membrii AA şi Comunitate.” (din Manualul Serviciului AA)
Odată cu afilierea la grup, membrii primesc dreptul de a vota asupra unor probleme ce pot afecta grupul individual sau AA-ul ca întreg şi acest lucru este o adevărată piatră de temelie îin structura AA. In ceea ce priveşte problemele legate de conştiinţa grupului, fiecare membru are un singur vot exprimat - şi asta la modul ideal-în cadrul grupului de acasă.
De-a lungul anilor, acest grup de acasă – care reprezintă şi esenţa puterii AA- a devenit pentru cei mai mulţi dintre membrii AA un fel de familie extinsă. Pentru că cei mai mulţi dintre alcoolici sunt izolaţi de către familia lor din cauza consumului, ei găsesc în grupul de acasă o reţea de suport continuu şi solidă, prieteni şi, cel mai adesea, un naş. Tot aici ei învaţă cum să plaseze “principiile înaintea personalităţii” în interesul transmiterii mesajului AA.
Vorbind despre grupul ei, o membră spunea: “O parte din angajamentul meu este să particip la întâlnirile grupului meu de acasă, să îi salut pe noii veniţi la uşă şi să le stau la dispoziţie - şi asta nu e numai pentru ei, cât şi pentru mine însămi. Ceilalţi membri din grupul meu sunt oameni care mă cunosc, care mă ascultă, care îmi dau putere ori de câte ori trec printr-o perioadă mai grea. Îmi oferă din experienţa lor, din puterea şi iubirea AA, îmi dau putere să “o dau mai departe” altor alcoolici aflaţi în suferinţă.”

Sugestii privind întâlnirile AA
Nu există o “reţetă” reuşită în ceea ce priveşte întâlnirile AA, dar unele dintre ele s-au dovedit a fi mai eficiente decât celelalte.
De obicei, voluntarul zilei deschide întâlnirea prin citirea Preambulului AA şi prin rostirea anumitor expresii; unii propun un moment de linişte şi/sau recită Rugăciunea Seninătăţii; alţii citesc o parte din capitolul V (“Cum funcţionează metoda noastră?”) sau III (“Mai multe date despre alcoolism”) din Cartea Mare. La multe dintre întâlniri este citit cu voce tare un capitol sau doar un fragment din Cei 12 Paşi si 12 Tradiţii. Este important mai ales pentru noii veniţi să se facă acest lucru, aceştia având astfel impresia că sunt rostite evenimente din propriile vieţi.
Voluntarul poate accentua importanţa anonimatului membrilor AA în afara încăperii de întâlnire şi îi avertizează pe participanţi că cel mai bine este “să lase orice au auzit între pereţii acelei camere.”
Multe întâlniri se termină cu recitarea de către membrii a Rugăciunii ‚Tatăl Nostru’ sau a Rugăciunii pentru Seninătate.
Auto-susţinerea: Tradiţia Şapte
Deşi regulamentul AA prevede absenţa oricărei taxe de participare, trebuie să recunoaştem că grupurile noastre au totuşi nevoie de bani pentru a acoperi cheltuielile de funcţionare. Pentru a respecta Tradiţia Şapte, în grup se pune un coşuleţ pe masă, pentru a se strânge, astfel, din donaţii voluntare ale membrilor, banii necesari acoperirii chiriei, răcoritoarele, materialele, cărţile, tipărirea broşurilor şi a listelor de întâlnire, precum şi contribuţiile către Biroul General al Serviciului, birouri regionale, etc. Membrii AA sunt liberi să contribuie cu cât doresc, pâna la o sumă maximă de 1.000 $/an.

Cafea, ceai şi prietenie
Mulţi dintre membri AA au declarat că cercul lor de prieteni s-a extins foarte mult în urma discuţiilor la o cafea sau ceai, înainte sau după întâlniri. Cele mai multe grupuri se bazează pe membrii lor pentru a pregăti aceste răcoritoare şi a le servi, precum şi pentru curăţenia de “după”. Unii membri au spus că s-au simţit pentru prima dată cu adevărat membri în AA atunci când au început să facă ceai, să ajute la aranjarea scaunelor, să practice “terapia spălatului de vase”. Cei nou veniţi spun că acest gen de activitate îi ajută să treacă mai uşor peste timiditatea începutului şi să discute cu ceilalţi membri.

CUM FUNCŢIONEAZĂ
UN GRUP AA?
Tradiţia Patru: “Fiecare grup trebuie să fie autonom, exceptând în acele probleme care afectează alte grupuri sau AA-ul ca întreg.”
Cum să începi un grup AA?
Indiferent de motivul care stă la baza dorinţei tale de a iniţia un grup AA, căile de a o face sunt cam aceleaşi.
Esenţial pentru începutul unui grup AA este faptul că cel puţin doi alcoolici să îşi exprime nevoia de un astfel de grup; apoi, e nevoie de cooperarea cu alţi membri AA, găsirea unui loc de întâlnire, un ibric de cafea sau un ceainic, literatura AA, liste de întâlnire.
Odată ce grupul a început să funcţioneze ar trebui anunţată existenta lui către alte grupuri din apropiere, la biroul regional (dacă există unul), precum şi la Biroul General al Serviciului (BGS). Acestea pot constitui fiecare în felul ei importante surse de suport pentru noul grup.
Solicitaţi de la BGS un formular de înscriere pe care să îl returnaţi după ce l-aţi completat, astfel încât noul grup va fi înregistrat. Fiecare nou grup primeşte un număr redus de materiale în mod gratuit, ca urmare a acestei înregistrări.

“Botezarea” unui nou grup AA
Experienţa i-a învăţat pe membrii AA că cea mai bună metodă este evitarea oricărei afilieri cu instituţii externe AA, indiferent de activitatea şi renumele acesteia.

Tradiţia Şase: “Este foarte necesar ca nici un grup AA să nu sprijine, să nu finanţeze şi să nu intituleze ca AA nici un alt organism, înrudit sau nu cu Alcoolicii Anonimi, ca nu cumva problemele legate de bani, proprietate sau prestigiu să ne distragă de la obiectivul nostru primordial.”
Chiar şi doar impresia de a avea legătură cu orice organizaţie, club, instituţie politică sau religioasă trebuie evitată. De aceea, un grup AA care se întâlneşte în clădirea unei instituţii de tratament, corecţionale, bisericeşti, trebuie să aibă grija să nu folosească numele instituţiei, ci să îsi aleagă un nume complet distinct. Acest lucru clarifică faptul că grupul AA nu este afiliat spitalului, bisericii, închisorii, programului de tratament, ci doar închiriază / foloseşte spaţiul pentru întâlnirile sale.
Conştiinţa grupului AA, aşa cum a fost exprimată de BGS, a recomandat ca întâlnirile familiale, “bucluc dublu” şi “alcool şi pastile” să nu fie înregistrate la nivel central în AA. Folosirea cuvântului “familial” poate să creeze confuzii în legătură cu grupul familial Al-Anon, o comunitate complet separată de Alcoolicii Anonimi.
Scopul primar al AA este cel de a purta mesajul către alţi alcoolici, experienţa în ceea ce priveşte alcoolul fiind unul dintre lucrurile pe care membrii AA le au în comun. Este înşelător şi nedrept ca AA-ul să lase impresia că poate să rezolve alte probleme sau că ştie ce să facă în privinţa dependenţei de droguri, de exemplu. O altă recomandare este ca nici un grup AA să nu fie intitulat după numele unei persoane, în viaţă sau decedată, fie ea membră în AA sau nu. Acesta este, de exemplu, un mod de a pune “principiile în faţa personalităţilor”.

Ce fac membrii AA?
“Sunt responsabil…atunci când cineva, undeva caută ajutor, vreau ca mana AA să fie mereu acolo. Şi pentru asta sunt responsabil.” Pe scurt, atunci când noi-veniţi vin la întâlnirile noastre, vrem ca AA-ul să fie acolo pentru ei aşa cum a fost şi pentru noi - e ceva ce noi putem face în mod continuu, doar dacă funcţionăm ca grup.
Dar, pentru ca un grup să funcţioneze, trebuie făcute tot felul de treburi. Doar prin eforturile combinate şi angajamentele membrilor de grup e posibil ca:
· Locul de întâlnire să fie asigurat şi întreţinut.
· Programele să fie pregătite pentru întâlniri.
· Să fie colectate contribuţiile şi, în mod corect, repartizate şi cheltuite;
· Literatura AA, alte materiale, reviste informative să fie la dispoziţie;
· Răcoritoarele şi gustările să fie cumpărate sau pregătite.
· Alcoolicii din zonă să afle de existenţa grupului şi să îl găsească.
· Să se răspundă chemărilor în ajutor.
· Problemele grupului să fie identificate şi rezolvate.
· Sa fie menţinut contactul cu alte grupuri AA din zonă, regiune, ţară, etc.

De ce fel de voluntari avem nevoie?

Pentru a face toate aceste servicii, e nevoie de oameni. Cei mai mulţi dintre noi sunt de acord că AA-ul nu ar trebui să fie “organizat”. Oricum, fără a pune în pericol angajamentul nostru de a proteja Comunitatea noastră spirituală şi democratică, putem “constitui consilii sau comitete de servicii care sunt direct responsabile faţă de cei în slujba cărora se află.” (Tradiţia Nouă). În AA, aceşti “servitori” sunt numiţi “ofiţeri” şi sunt aleşi de grup, de obicei, pe perioade limitate de timp. Aşa cum ne aminteşte Tradiţia 2, “Conducătorii noştri nu sunt decât „servitori de încredere”; ei nu ne conduc.”
Fiecare grup poate să fixeze perioada de minimă abstinenţă pe care o solicită membrilor care doresc să ocupe orice fel de funcţii în AA. În general, perioada pentru care optează grupurile AA este de la şase luni la un an şi chiar mai mult.
Aceste funcţii pot să aibă titulaturi diverse, dar, în AA, titlurile nu aduc onoare şi autoritate, ci au doar rolul de a descrie servicii şi responsabilităţii. Mai mult, s-a descoperit că dându-le oamenilor de lucru doar pentru a-i ajuta să se menţină abstinenţi, nu are efectul scontat; în schimb, alegerea ofiţerilor are drept scop bunăstarea comună a grupului. În momentul alegerii este binevenită o revizuire a Tradiţiilor 1 si 2.
Grupurile individuale au multe căi de a se asigura că serviciile necesare vor fi îndeplinite cu un minimum de organizare.

Structura serviciilor în interiorul AA
Iată care sunt, în general, funcţiile stabilite de cele mai multe dintre grupuri pentru ca grupul să fie “servit”:
· Responsabilul: serveşte grupul pentru o perioadă limitată de timp-de la şase luni la un an; experienţa ne sugerează că acesta ar trebui să fie abstinent de cel puţin un an de zile şi, ideal, acesta să fi ocupat anterior o anumită funcţie într-un alt grup; acesta coordonează activitatea alături de ceilalţi “funcţionari” şi de acei membri care îşi asuma responsabilităţi, precum literatura AA, primirea oaspeţilor / noilor veniţi, pregătirea răcoritoarelor, programarea întâlnirilor individuale în cadrul grupului, etc.
Cu cât acesta este mai informat despre ceea ce este AA-ul ca întreg, cu atât va putea să îşi îndeplinească mai bine funcţiile. Prin amintirea permanentă a Tradiţiei 1 şi încurajarea membrilor să se familiarizeze cu tradiţiile, vor fi de folos în asigurarea unui grup AA “sănătos”.
· Secretarul: trebuie să îşi asume diferite responsabilităţii ca şi servitor al grupului, uneori chiar să le suplinească şi pe celelalte responsabilului de grup, atunci când acesta nu există. Fiecare grup îşi are propriile sarcini pentru acest secretar, care, atunci când nu există şi alţi funcţionari, trebuie să:
· Anunţe / trimită prin e-mail informaţii privind activităţi importante ale AA;
· să facă şi să înnoiască în permanenţă un dosar STRICT CONFIDENTIAL cu numele, adresele, şi numerele de telefon ale membrilor grupului - doar cu acordul direct al fiecărui membru în parte - şi să ştie care dintre membri este disponibil pentru apelurile de 12 Paşi;
· să menţină o evidenţă a zilelor de naştere ale membrilor, atunci când aceasta este o tradiţie în grup;
· să întreţină un afişier pe care să fie expuse anunţurile AA, informaţii, scrisori, etc.;
· să se asigure de faptul că BGS şi grupurile din zonă au fost înştiinţate de orice schimbare de adresă, de loc de întâlnire sau a funcţionarilor;
· să accepte şi să distribuie apeluri de 12 Paşi (exceptând cazul în care nu există o persoană responsabilă de acest lucru);
· să împărtăşească faţă de membrii grupului scrisorile de la alte grupuri.

Tradiţia Şapte: “Este bine ca orice grup AA să se autofinanţeze după nevoi şi să refuze contribuţiile din afara grupului”.
· Casier: Grupurile AA se auto-întreţin prin contribuţiile voluntare ale membrilor ei; prin “trecerea coşului” de la un membru la celalalt la întâlniri, se strâng, de obicei, destul de mulţi bani pentru a acoperi cheltuielile grupului şi pentru a sprijini birourile centrale şi regionale. Nimeni nu este obligat să contribuie, dar cei mai mulţi dintre membri o fac. Cei care îşi permit, sunt dispuşi, de multe ori, să contribuie cu o sumă mai mare care să îi suplinească pe cei care nu îşi permit acest lucru. Fondurile grupului sunt folosite pentru servicii precum:
· chiria
· literatura AA;
· pregătirea listelor cu întâlnirile AA din zonă;
· cafea şi răcoritoare;
· suport pentru serviciile AA, suport acordat lunar sau semestrial.
Casierul păstrează o evidenţă clară şi riguroasă şi îi informează pe membrii grupului despre gestionarea banilor prin prezentarea unor rapoarte periodice şi a unor chitanţe de decont. O bună soluţie este ca banii grupului să fie păstraţi într-un cont bancar separat, astfel încât scoaterea banilor din cont să necesite două semnături.
Experienţa AA arată în mod evident faptul că nu e indicat ca un grup să strângă sume de bani cu mult mai mari faţă de cele necesare - exceptând un fond de rezervă; ideal ar fi ca în conştiinţa de grup să se fixeze o sumă de bani care este necesară grupului. Cauza unor conflicte din cadrul grupului se pot datora de multe ori şi din cauza unor donaţii din afara grupului - fie ele în bani, bunuri sau servicii - care sunt donate de către unul dintre membrii. Contribuţiile membrilor trebuie să se înscrie –în cele mai multe grupuri –în suma maximă anuală de 1000$; sunt acceptate şi donaţiile “in memoriam”, dar doar de la membrii AA şi doar până la suma de 1000 $.
Unii membri AA îşi sărbătoresc aniversările în AA prin trimiterea unor “cadouri” către BGS pentru serviciile oferite - de obicei, un dolar pentru fiecare an de abstinenţă.
· Reprezentatul general al serviciului (RGS): Fiind conectaţi cu alte grupuri şi cu birouri generale şi regionale ale serviciilor, RGS are legătură cu Conferinţa Generala a Serviciului, prin care grupurile din SUA şi Canada îşi fac cunoscută experienţa şi exprimă conştiinţa de grup colectivă a AA. Numit uneori “păstrătorul tradiţiilor”, RGS se familiarizează cu A Treia Moştenire - responsabilitatea noastră de a acorda serviciile în mod gratuit. Ei sunt aleşi, de obicei, pe o perioadă de doi ani pentru a :
· reprezenta grupul la reuniunile judeţene şi regionale ale serviciului;
· informa membrii grupului despre activităţile serviciului general în zonă;
· primi şi comunica grupului orice e-mail de la BGS, inclusiv a scrisorilor informative, inclusiv a Cutiei 4-5-9 care este principalul instrument de comunicare cu Comunitatea.
RGS poate să îi asiste pe membrii grupului în rezolvarea anumitor probleme, mai ales a celor legate de Tradiţii. În realizarea sarcinilor lor, ei pot să apeleze la toate serviciile oferite de BGS.
Odată cu alegerea RGS, este ales şi un “adjunct” cu care acesta poate să îşi împartă sarcinile şi care îl poate înlocui pe acesta atunci când nu poate participa la toate reuniunile.
· Reprezentantul inter-grupuri (biroul central): în zonele în care a fost format un birou central al grupurilor, fiecare grup alege un reprezentant care participă la “întâlnirile de afaceri” de câteva ori pe an, pentru a comunica experienţa lor de grup în transmiterea mesajului AA. Reprezentantul inter-grupal încearcă să menţină grupul bine informat despre ceea ce se întâmplă la nivelul acestui birou de legătură între grupuri.
· Reprezentantul Grapevine (RG): rolul acestui reprezentant este cel de a-i menţine pe membri la curent cu revista Comunităţii AA şi de a transmite încurajarea de a rămâne abstinenţi, pe care aceasta o oferă prin articolele publicate, articole scrise de membri AA şi bazate pe poveştile lor de viaţă şi pe experienţa lor în AA. Această revistă care e numită uneori “întâlnire pe hârtie”, oferă şi un calendar lunar cu activităţile şi evenimentele AA.. RG participă la activităţile zonale ale comitetului Grapevine, dacă există unul în zonă. Ei anunţă sosirea numerelor noi ale revistei şi le comunică membrilor cum anume pot să se aboneze la aceasta. Atunci când un nou RG este ales, el ar trebui să îşi trimită numele, adresa, numele grupului şi numărul serviciului grupului către Grapevine, P.O. Box 1980, Grand Central Station, New York, NY 10163. Astfel, ei vor primi mailuri trimestriale conţinând formulare de comandă pentru cărţi, reviste, casete disponibile.
· Responsabilul cu literatura: acesta se asigură că grupul dispune de literatura aprobată de BGS şi că aceasta este în mod adecvat distribuită în cadrul grupului.

De ce să avem Comitete de Decizie?
Nu toate grupurile au Comitete de Decizie. Oricum, în grupurile care au aşa ceva, acesta este nivelul la care se discută pentru prima dată o serie de lucruri legate de practicile de grup, alegerea funcţionarilor grupului, etc., acest comitet participând la întâlnirile de conştiinţă a grupului. În cele mai multe dintre cazuri, comitetele sunt formate din funcţionari actuali şi foşti funcţionari ai grupului care se întâlnesc regulat, în funcţie de un anumit program. Pentru un grup restrâns, s-a observat că e eficient şi un Comitet format din 3- 4 membri. Pentru grupuri mai mari, 12 sau mai mulţi membri, reuşesc mai bine să îşi împartă sarcinile şi să medieze experienţa grupului. În unele grupuri, există Comitete în care membrii se rotesc periodic în funcţii.

Cum pot fi ajutaţi noii-veniţi?
În mod clar, nici un alcoolic nu poate fi ajutat de către AA în cazul în care acesta nu ştie de existenţa AA-ului şi cum să îl găsească. Astfel, e o idee bună pentru grupurile din oraşele mici să comunice adresa şi programul către agenţiile publice. E utilă şi împărţirea unor pliante cu titlul “AA-ul în oraşul tău”.
În oraşele mari, unde există un birou central al serviciilor AA, lista pe care acest birou o deţine pentru toate grupurile, poate fi folosită în acest sens.
E indicat ca publicul să participe la întâlniri deschise ale AA-ului pentru a afla informaţii despre program? Unele grupuri acceptă acest lucru din dorinţa de a face programul cunoscut Comunităţii şi de a-i informa pe aceştia de existenta lui. Grupul poate da anunţuri publice în ziarele locale pentru ca oamenii să poată afla modul în care pot intra în contact cu AA-ul. Un anunţ tipic ar fi următorul:

Ai probleme cu alcoolul?
Poate că Alcoolicii Anonimi te pot ajuta!
Întâlniri la ...... Str. ...... nr. ..... localitatea ......... cod....
sunaţi la ........... Miercuri 19.00 şi Vineri 18.00
Unele grupuri au o listă cu numele membrilor care sunt dispuşi să facă Pasul 12. Grupurile pot să aibă şi un comitet de întâmpinare care să se asigure că nou-veniţii sau vizitatorii sunt bine primiţi în AA.

Principiile înaintea personalităţilor

Tradiţia Doi: Întru atingerea scopului nostru comun, de grup, nu există decât o singură autoritate fundamentală: un Dumnezeu al iubirii aşa cum se poate El exprima în conştiinţa noastră de grup. Liderii noştri sunt doar slujitori de încredere; ei nu guvernează.

Principiul rotaţiei
În mod tradiţional, acest principiu face ca membrii A.A. să nu ‚îngheţe’ într-o anumită funcţie. Asta face ca sarcinile de grup, ca aproape orice altceva în grup, să poată fi distribuite între toţi ceilalţi membri. Atunci când sunt necesare noi alegere în cadrul grupului, multe grupuri vor alege, de asemenea, un asistent al poziţiilor alese (de ex., vice...); de obicei, acesta îl va înlocui pe cel care ocupă o poziţie cu ocazia următoarelor alegeri.
Poate fi greu să părăseşti o poziţie care îţi place foarte mult. E cu atât mai greu dacă simţi că ai făcut o treabă bună, că la modul foarte onest nu vezi pe nimeni în jur care să fie pregătit, dornic sau care să aibă timpul necesar pentru a te înlocui şi dacă prietenii tăi sunt de acord cu modul în care vezi tu lucrurile acestea. Dar poate fi un adevărat pas în dezvoltarea ta – un pas în direcţia umilinţei, ceea ce pentru unii dintre noi reprezintă esenţa anonimatului.
Printre alte lucruri, anonimatul în cadrul Comunităţii înseamnă că renunţăm la prestigiul personal în orice activitate derulăm în A.A. pentru a-i ajuta pe alcoolici. Şi, în spiritul Tradiţiei 12, ni se aminteşte mereu să plasăm ‚principiile deasupra personalităţii’.
Rotaţia ne ajută să obţinem recompense spirituale mult mai durabile decât orice faimă. Fără să avem în joc vreun ‚statut’ în cadrul A.A.-ului, nu avem nevoie să fim în competiţie pentru titluri sau glorie – avem libertatea completă de a servi acolo unde e nevoie de noi.

Ce reprezintă conştiinţa de grup avizată?
Conştiinţa de grup este conştiinţa colectivă a membrilor grupului şi reprezintă astfel unanimitatea faţă de o problemă, înainte ca o decizie să fie luată în legătură cu aceasta. Acest lucru e obţinut de membrii de grup prin împărtăşirea tuturor informaţiilor, punctelor personale de vedere şi a practicării principiilor A.A. Pentru a fi complet informat, e nevoie de bunăvoinţa de a asculta cu o minte deschisă opiniile minorităţii.
În cazul chestiunilor mai delicate, grupul acţionează mai încet – descurajând deciziile formale până când nu se ajunge la un sentiment clar al perspectivi colective. Prin plasarea principiilor înainte personalităţilor, membrii grupului se feresc de opiniile dominante. Vocea sa e auzită atunci când un grup bine-informat ajunge la o decizie. Rezultatul depinde mai mult de o numărătoare de ‚da’-uri şi ‚nu’-uri – exact pentru că aceasta este expresia spirituală a conştiinţei de grup. Termenul de ‚conştiinţă de grup avizată’ se referă la faptul că au fost studiate informaţii pertinente şi că toate părerile au fost ascultate înainte ca grupul să voteze asupra unei chestiuni.

Inventarul grupului A.A.
Multe grupuri realizează periodic un ‚şedinţă de inventar al grupului’ pentru a evalua cât de bine îşi îndeplineşte grupul scopul său primar: de a-i ajuta pe alcoolici să se recupereze cu ajutorul celor 12 Paşi sugeraţi pentru recuperare. Unele grupuri fac acest inventar prin analizarea celor Douăsprezece Tradiţii, câte una pe rând, pentru a vedea cât de bine aplică aceste principii.
Următoarele întrebări, extrase din experienţa A.A.-ului, pot fi utile în obţinerea unei conştiinţe de grup avizate. E de aşteptat ca grupurile să dorească să adauge şi alte întrebări pe această listă:
1. Care e scopul de bază al grupului?
2. Ce altceva mai poate face grupul pentru a transmite mesajul?
3. Reuşeşte grupul să atragă membri din diferite medii sociale? Observăm în grup o imagine reprezentativă a comunităţii locale?
4. Membrii nou-veniţi rămân lângă grup sau ne dăm seama că aceştia pleacă în număr mare? Dacă da, de ce? Ce putem face ca grup în acest sens?
5. Accentuăm importanţa năşitului? Cât de eficient e acest proces? Ce putem face mai bine în această direcţie?
6. Avem grijă să păstrăm anonimatul membrilor actuali sau foşti ai grupului, în afara sălii de şedinţe? Reuşim să lăsăm în grup lucrurile care au fost împărtăşite de aceştia?
7. Ne facem timp să le explicăm tuturor membrilor grupului valoarea pe care activităţi precum sarcinile de pregătire a răcoritoarelor şi curăţenia o au pentru grup? Se înţelege faptul că acestea reprezintă ‚bucăţi’ din eforturile de a lucra Pasul 12?
8. Au toţi membrii grupului ocazia de a vorbi în cadrul şedinţelor şi de a participa la alte activităţi de grup?
9. Ţinând minte că ocuparea unei funcţii reprezintă o mare responsabilitate care nu rezultă dintr-un concurs de popularitate, ne alegem reprezentanţii cu suficientă grijă?
10. Facem tot ce putem pentru ca locul nostru de întâlnire să fie unul plăcut?
11. Îşi îndeplineşte grupul obligaţiile faţă de cele Trei Moşteniri ale A.A.-ului – Recuperare, Unitate şi Serviciu?
12. Ce a făcut grupul în ultima vreme pentru a aduce mesajul A.A. în atenţia profesioniştilor din comunitate – medici, preoţi, angajaţi ai sistemului de justiţie şi educaţi etc., precum şi a altora care sunt de multe ori cei care îi întâlnesc mai întâi pe alcoolici?
13. Cum îşi îndeplineşte grupul responsabilităţile faţă de Tradiţia Şapte?

Întâlnirile de afaceri
În cele mai mult grupuri, reprezentantul grupului anunţă întâlnirea de afaceri , de obicei, o dată pe lună sau trimestrial.
În timp ce anumite grupuri le permit ocazional unor non-membri să participe, doar membrii grupului au dreptul să voteze. Afacerile grupului pot să includă: ocuparea unor noi funcţii, programarea şedinţelor de grup, primirea şi discutarea rapoartelor financiare periodice ale casierului; ascultarea unor rapoarte de progres din partea reprezentantului grupului şi a altor membri cu diferite funcţii în grup; repartizarea fondurilor în exces către inter-grup, Biroul General de Servicii sau alte servicii zonale ale A.A.-ului.
Înainte de vot, e important ca membrii să primească toate datele despre subiectul ales pentru şedinţă. În multe cazuri, câţiva membri pot fi rugaţi să analizeze argumentele pro şi contra privind respectiva chestiune şi de a prezenta aceste argumente în cadrul şedinţei de grup. Poate să fie nevoie de ceva timp pentru a putea ajunge la o conştiinţă de grup avizată, indiferent dacă sunt în discuţie subiecte majore sau de mai mică importanţă. Dar e important ca punctul de vedere al minorităţii, sau al celor care au păreri opuse, să fie ascultate deopotrivă cu cele ale majorităţii. În anumite cazuri, se poate ajunge chiar la răsturnări de situaţie.
Întâlnirile de afaceri sunt programate, de obicei, înainte sau după şedinţa obişnuită de grup. Ele tind să fie informale, însă obiceiul diferă de la grup la grup. Unele grupuri au încercat să observe ‚Regulile de Ordine ale lui Robert’, pentru a-şi da seama că mulţi membri nu au experienţa procedurilor de dezbatere şi se simt prea intimidaţi pentru a lua cuvântul. Dincolo de asta, există natura spirituală a Comunităţii, întrupată în Tradiţiile şi Conceptele noastre care ne oferă suficient de multă îndrumare.

Despre problemele de grup
Problemele de grup sunt de multe ori dovada faptului că există opinii sănătoase şi diversificate între membrii grupului. Ele ne dau ocazia, cum spun cei 12 Paşi, “să aplicăm aceste principii în toate domeniile vieţii noastre”.
Problemele de grup pot să apară sub forma unor întrebări de genul: Ce poate să facă grupul în legătură cu cei care au mereu recăderi? Ce putem face să existe o participare mai serioasă la întâlniri? Cum putem face ca mai multe persoane să se implice în treburile de grup? Ce putem face atunci când se încalcă anonimatul unui membru? Ce facem cu “pasul treisprezece”? Cum putem să le facem faţă ‚diaconi însângeraţi’, acei “veterani” care insistă că ei ştiu ce e mai bine pentru grup? Cum putem să-i facem pe “veterani” să ne împărtăşească experienţa lor pentru rezolvarea dilemelor de grup?
Aproape fiecare problemă de grup are o rezolvare, la care se ajunge de obicei prin acel mecanism numit „conştiinţă de grup avizată”. Dar mai presus de toate, ceea ce s-a dovedit a fi mai eficient decât orice controversă sau acuzaţii personale, au fost: simţul umorului, pauze pentru calmarea spiritelor, răbdare, respect, bunăvoinţa de a asculta şi de a aştepta – dar şi un simţ al corectitudinii şi încrederea într-o „Putere Superioară nouă înşine”.

Ce nu face AA-ul

Tradiţia Zece: Comunitatea AA nu exprimă nici o opinie referitoare la vreun subiect exterior; este foarte important ca numele AA să nu fie amestecat niciodată în controverse publice.

1. Nu recrutează membri şi nu îi motivează pe alcoolici să se recupereze.
2. Nu are registre de prezenţă ale membrilor
3. Nu îi monitorizează şi nu încearcă să-i controleze pe membrii săi.
4. Nu face prognosticuri şi nu dă diagnostice medicale sau psihologice.
5. Nu oferă tratament medicamentos, psihiatric, droguri şi nu face internări.
6. Nu oferă adăpost, mâncare, haine, locuri de muncă, bani sau alte servicii.
7. Nu oferă consiliere vocaţională sau pe probleme domestice.
8. Nu se angajează şi nu face sponsorizări pentru cercetare.
9. Nu se afiliază cu agenţii sociale (deşi mulţi membri şi grupuri cooperează cu ele)
10. Nu oferă servicii religioase.
11. Nu se angajează în nici o controversă legată de alcool sau alte chestiuni.
12. Nu acceptă bani pentru serviciile sale sau contribuţii din alte resurse din afara AA-ului
13. Nu oferă scrisori de recomandare către tribunal, avocaţi, oficiali, şcoli, firme, agenţii sociale sau alte organizaţii sau instituţii.

AA-ul şi Alcoolismul

Tradiţia Şase: "Este foarte necesar ca nici un grup AA să nu sprijine, să nu finanţeze şi să nu intituleze ca AA nici un alt organism, înrudit sau nu cu Alcoolicii Anonimi, ca nu cumva problemele de bani, proprietate sau prestigiu să ne distragă de la obiectivul nostru primordial."

“Cooperare, dar nu afiliere”
Alcoolicii Anonimi este o comunitate internaţională a alcoolicilor care se ajută între ei pentru a-şi menţine abstinenţa şi pentru a transmite experienţa lor de recuperare celor care s-ar putea să aibă o problemă cu băutul. Membrii AA acceptă diferit programul sugerat al celor 12 Paşi, program individual de recuperare din alcoolism.
Comunitatea funcţionează prin mai mult de 56.000 de grupuri locale în SUA şi Canada şi activează în aproximativ 150 de ţări. Se estimează că există cam 2.000.000 de membrii. AA-ul recunoaşte că acest program nu este întotdeauna eficient pentru toţi alcoolicii şi că unii ar avea nevoie de consiliere profesionistă sau tratament.
Singura preocupare a AA-ului este recuperarea personală şi continua abstinenţă a alcoolicilor care apelează la Comunitate pentru ajutor. AA-ul nu se implică în domeniul cercetării alcoolismului, tratamentului medical sau psihiatric, educaţiei sau propagandei de nici o formă, deşi membrii AA pot să participe la aceste activităţi ca persoane individuale.
AA-ul a adoptat o politică de „cooperare, nu de afiliere” cu alte organizaţii din domeniul tratamentului alcoolismului.
Conform tradiţiilor, Alcoolicii Anonimi nu acceptă şi nu caută sprijin financiar din resurse exterioare, iar membrii individuali îşi menţin anonimatul la nivel de presă, radio şi filme.

AA-ul şi alte organizaţii
AA-ul nu se afiliază cu altă organizaţie sau instituţie. Tradiţiile noastre încurajează „cooperarea, dar nu afilierea”.
CELE 12 TRADIŢII
(versiune integrală)
Experienţa noastră de AA ne-a învăţat că:

Unu - Fiecare membru al Alcoolicilor Anonimi este doar o părticică dintr-un mare întreg. AA trebuie să continue să trăiască, altfel cei mai mulţi vom muri, cu siguranţă. De aceea, bunăstarea noastră comună vine pe primul loc. Dar bunăstarea individuală o urmează de îndată.
Doi - Întru atingerea obiectivului nostru comun, de grup, nu există decît o autoritate fundamentală: un Dumnezeu iubitor, aşa cum se poate exprima El în conştiinţa noastră de grup.
Trei - Este foarte necesar ca porţile Comunităţii noastre să fie larg deschise tuturor celor care suferă de alcoolism. De aceea, nu-l putem refuza pe nici unul dintre cei ce vor să se însănătoşească. Şi este de dorit ca adeziunea la AA să nu fie vreodată condiţionată de contribuţii în bani sau de supunere la reguli. De îndată ce doi sau trei alcoolici se reunesc în scopul abstinenţei, ei se pot considera un grup AA, avînd doar grijă să nu se afilieze - ca atare - nici unui organism exterior.
Patru - În privinţa propriei funcţionări, este necesar ca fiecare grup AA să răspundă în faţa unei singure autorităţi - care să fie propria conştiinţă de grup. Dar, cînd planurile sale privesc şi bunăstarea grupurilor învecinate, este nevoie să fie consultate şi acestea. În plus, nu este de dorit ca vreun grup sau comitet zonal ori o persoană individuală să facă ceva ce ar afecta profund AA-ul, ca întreg, pînă cînd nu este consultată şi Administraţia Consiliului Serviciilor Generale. În astfel de cazuri, bunăstarea comună ocupă, fără discuţie, primul loc.
Cinci - Este necesar ca fiecare grup al Alcoolicilor Anonimi să constituie o entitate spirituală, neavînd decît un singur obiectiv de prim ordin - acela de a transmite mesajul său alcoolicului care mai suferă.
Şase - Problemele de bani, proprietate şi autoritate ne pot, cu uşurinţă, distrage de la scopul nostru spiritual primordial. De aceea, credem că este bine ca orice proprietate de mare utilitate pentru Comunitatea AA să aparţină şi să fie în administraţia unei alte organizaţii sau societăţi - ceea ce ne-ar ajuta mereu să separăm aspectul material, de cel spiritual. Este necesar ca un grup AA, ca atare, să nu intre niciodată în afaceri. Alte organisme, sprijinitoare ale AA-ului - precum cluburi sau spitale, care necesită achiziţionarea şi gestionarea de proprietăţi - ar fi bine să aibă o conducere ne-AA şi o administraţie separată, astfel încît grupul să poată avea libertatea de a se detaşa oricînd de respectivul club sau spital. În consecinţă, este nevoie ca aceste organisme să nu poarte numele de AA. Administrarea lor este bine să fie doar responsabilitatea celor care le susţin financiar. Se pare că o administraţie AA este fructuoasă, în cazul cluburilor - dar nu şi în cazul spitalelor sau al altor centre de recuperare, care este necesar să fie exterioare Comunităţii AA şi sub controlul direct al medicilor. Dacă un grup AA poate coopera cu oricine, această cooperare nu este indicat să meargă mai departe, către afiliere implicită sau explicită. Grupul AA are nevoie să rămînă complet independent.
Şapte - Este bine ca grupurile AA să se autofinanţeze integral, prin contribuţiile benevole ale membrilor săi. Credem că este înţelept să se ajungă la această autofinanţare, cît mai curînd după constituirea grupului; că orice solicitare publică de fonduri în numele Alcoolicilor Anonimi este deosebit de primejdioasă, indiferent de cine o face – fie ele grupuri, cluburi, spitale sau alte organisme exterioare; că acceptarea de donaţii mari - din orice sursă - sau de contribuţii care implică obligaţii de vreun fel, este neînţeleaptă. De asemenea, sînt neliniştitoare orice acumulări de fonduri peste nevoile reale ale grupului. Experienţa ne-a avertizat deseori că nimic nu ne poate distruge moştenirea spirituală, aşa cum o pot face inutilele dispute privind proprietatea, banii şi autoritatea.
Opt - Este foarte important ca Alcoolicii Anonimi să rămînă, pentru totdeauna, o comunitate non-profesională. Înţelegem ca profesională, acordarea de consultanţă în privinţa alcoolismului contra unei taxe sau prin vreun fel de salarizare. Dar, în anumite situaţii, putem utiliza serviciile unor alcoolici, pentru a nu fi nevoiţi să apelăm la ne-alcoolici. Asemenea servicii speciale pot fi chiar remunerate. Însă, serviciul pe care îl implică Pasul 12 urmează să se facă întotdeauna gratis.
Nouă - Fiecare grup AA necesită doar un minimum de organizare. Cea mai bună este conducerea prin rotaţie. Grupurile mici îşi pot alege secretarul; grupurile mari se supun rotaţiei Comitetul iar grupurile marilor oraşe îşi formează un comitet central sau intergrupal, care are nevoie de un secretar cu normă întreagă. Administraţia Serviciilor Generale constituie, de fapt, Comitetul Serviciilor Generale ale AA. Membrii lui sînt păzitorii Tradiţiilor noastre şi cei care depozitează contribuţiile voluntare ale membrilor AA - bani care servesc sprijinirii financiare a Biroului de Servicii Generale, de la New York. Grupurile conferă celor din Administraţia Serviciilor Generale autoritatea de a se ocupa de menţinerea relaţiilor noastre publice; ei garantează integritatea principalei noastre reviste, The AA Grapevine. Toţi aceşti reprezentanţi urmează să se lase călăuziţi de spiritul dăruirii de sine - şi aceasta, fiindcă cei care conduc AA-ul nu sînt decît slujitori de încredere şi cu experienţă ai Comunităţii în ansamblul ei. Titlul nu le conferă nici o autoritate veritabilă; ei nu guvernează. Competenţa lor este certificată de respectul general de care se bucură.
Zece - Este necesar ca nici un grup sau membru AA să nu exprime vreodată opinii în numele Comunităţii AA - în special, opinii care ar duce la controverse, în materie de politică, de luptă împotriva alcoolului sau de crez religios. Grupurile de Alcoolici Anonimi nu se opun nimănui - şi ele se pot abţine de la a exprima opinii ca cele amintite mai sus.
Unsprezece - Este bine ca relaţiile noastre cu publicul larg să aibă caracterul de anonimat personal. Credem că este necesar ca AA-ul să evite reclama senzaţională. Numele şi fotografiile noastre, în calitate de membri AA, nu este bine să fie publicate prin mass-media. Este important ca relaţiile noastre publice să fie călăuzite după principiul atracţiei, nu după cel al reclamei. Nu este niciodată nevoie să ne aducem singuri elogii. Simţim că este mai bine să-i lăsăm pe prietenii noştri să ne recomande.
Doisprezece - Şi, în fine, noi - Alcoolicii Anonimi - credem că principiul anonimatului are o semnificaţie spirituală imensă. El ne aminteşte că urmează să plasăm principiile deasupra personalităţilor; că urmează să practicăm o smerenie reală. Şi aceasta, cu scopul ca binecuvîntarea de care ne bucurăm să nu facă vreodată din noi nişte copii alintaţi; ca să trăim întotdeauna cu cea mai profunda recunoştinţă faţă de Cel Care domneşte peste noi toţi.

Cele 12 Tradiţii ale Alcoolicilor Anonimi

2007-01-23T15:33:00.000+02:00

1. Este necesar ca prosperitatea noastră comună să se afle pe primul loc; restabilirea personală depinde de unitatea Comunităţii AA.
2. Întru atingerea scopului nostru comun, de grup, nu există decât o autoritate fundamentală: un Dumnezeu al iubirii aşa cum se poate exprima El în conştiinţa noastră de grup.
3. Singura cerinţa pentru a deveni membru AA este dorinţa de a înceta băutul.
4. Este bine ca fiecare grup să fie autonom în toate privinţele, cu excepţia chestiunilor care afectează alte grupuri sau AA în ansamblu.
5. Nici un grup nu are alt scop primordial unic decât să transmită mesajul său alcoolicului care mai suferă.
6. Este foarte necesar ca nici un grup AA să nu sprijine, să nu finanţeze şi să nu întituleze ca AA nici un alt organism, înrudit sau nu cu Alcoolicii Anonimi, ca nu cumva problemele de bani, proprietate sau prestigiu să ne distragă de la obiectivul nostru primordial.
7. Este bine ca fiecare grup AA să se autofinanţeze după nevoi şi să refuze contribuţii din afară.
8. Este important ca Alcoolicii Anonimi să rămână mereu ne profesionişti, dar centrele noastre de servicii pot angaja personal calificat.
9. Este bine ca AA, ca şi comunitate, să nu aibă o organizare strictă vreodată, dar putem constitui consilii sau comitete de servicii direct responsabile faţă de cei în slujba cărora se află.
10. Comunitatea AA nu exprimă nici o opinie referitoare la vreun subiect exterior; este foarte important ca numele AA să nu fie amestecat niciodată în controverse publice.
11. Politica noastră de relaţii publice se bazează mai degrabă pe atragere decât pe reclamă; ne este întotdeauna necesara păstrarea anonimatului personal la nivel de presă, radio, film.
12. Anonimatul este baza spirituală a tuturor tradiţiilor noastre şi ne reaminteşte neîncetat să plasăm principiile deasupra personalităţilor.

(Reprinted with permision of Alcoholics Anonymus World Servicies, Inc)

VINDECAREA COPILULUI DIN LĂUNTRU

2006-12-12T11:04:00.000+02:00

Rădăcinile din copilarie ale dependenţei

Legatura dintre cele traite în copilarie si dependentele contractate în viata de adult au fost puse în evidenta de catre numerosi experti în tratament. Desi cauza precisa datorita careia o persoana devine dependenta nu este usor de identificat si de obicei acest lucru nu este simplu, totusi se pare ca exista unii factori din experientele traite în familie care cresc riscul aparitiei starilor de dependenta.

Aceeasi factori sunt cei care submineaza procesul recuperarii, favorizând în mod deosebit, posibilitatea substituirii unei forme de dependenta cu o alta forma. Cu certitudine, acesti factori afecteaza capacitatea persoanei de a ajunge la integritate si la o viata emotionala echilibrata.

Vulnerabilitatea la dependente pare sa fie accentuata atunci când o persoana creste într-un mediu în care au existat una sau mai multe dintre urmatoarele disfunctionalitati cronice:

* Unul sau ambii parinti dependenti de un drog

* Un mediu familial în care se practica violenta (fizica, sexuala, verbala, emotionala).

* O familie neglijenta. Parintii dependenti fata de munca pot fi în situatia de a neglija nevoile copiilor.

* O familie în care domina o atmosfera de blam în care copilul nu este niciodata apreciat, o familie în care copilul nu reuseste sa fie niciodata suficient de cuminte, bun.

* Prezenta în familie a unui grad mare de inconsecventa. Luptele dintre soti sau divortul parintilor pot da nastere la astfel de situatii.

Aceste disfunctionalitati pot fi voite sau nerecunoscute. De exemplu, neglijarea nevoilor unuia dintre copii poate sa fie consecinta faptului ca un alt membru al familiei are nevoie de îngrijiri continue din cauza unei boli grave, sau în cazul în care unul dintre parinti a decedat când copilul era la o vârsta frageda.

Rezultatul tuturor acestor situatii dureroase este ca copilul poate sa ramâna cu anumite nevoi fundamentale neîmplinite si ca urmare, îsi formeaza mecanisme de rezolvare a problemelor care nu sunt adecvate vietii de adult. Ei sunt mai vulnerabili la logica emotionala a personalitatii de tip dependent.

Tiparele modului de rezolvare a problemelor tind sa se încadreze în urmatoarele 4 categorii:

* Eroul sau salvatorul. Joaca rolul de parinte pentru copiii mai mici; deseori este fratele/sora cel/cea mai în vârsta. Se autoestimeaza dupa comportamentul exterior. Deseori este laudat pentru maturitatea lui, este un lider, are realizari academice. Este hiper-responsabil. Este vulnerabil la dependenta fata de munca, fata de putere si la tulburari de comportament alimentar.

* Tapul ispasitor sau oaia neagra. Foloseste scandalul sau comportamentul negativ pentru a atrage atentia. Are o imagine proasta despre sine, o autoestimare scazuta. Este foarte vulnerabil la presiunea colegilor, tovarasilor, la delicventa, dependenta de droguri, promiscuitate.

* Clovnul sau mascota. Ofera scene comice familiei constituind o modalitate de a reduce tensiunea. Depinde de masca vesela, se bazeaza pe capacitatea de a fi pe placul celorlalti pentru a-si ascunde temerile si simtamintele de inadecvare. Vulnerabil la munca, bani si dependenta de sex.

* Copilul pierdut. Învinge stresul refugiindu-se în lumea imaginatiei, a fantasmelor, evitând realitatea. Susceptibil la depresie cronica si risc de suicid. Se autoizoleaza. Vulnerabil la dependenta relationala, la dependenta de droguri si la tulburarile de comportament alimentar.

Tipare nesănătoase de rezolvare a problemelor din trecut

Copii care sunt crescuti în astfel de familii cu disfunctionalitati ajung deseori la maturitate având tipare disfunctionale, neadecvate de rezolvare a problemelor vietii de adult. Ei sunt numiti "COPII ADULTI" deoarece sunt adulti cu probleme ramase nerezolvate din copilarie. Ei poarta o povara emotionala de teama, îndoiala si nesiguranta. Este probabil ca în familia acestor persoane s-au practicat trei reguli care i-au handicapat ca adulti:

* Nu vorbi! "Trebuie sa pastrezi secretele familiei".

* Sa nu te încrezi în nimeni. "Este mai sigur sa te izolezi decât sa ai relatii cu ceilalti."

* Nu plânge! "Înabuse, reprimeaza simtamintele pentru a evita durerea."

Iata câteva dintre tiparele nesanatoase de rezolvare a problemelor pe care copiii adulti le practica:

* Izolarea si evitarea conflictelor.

* Manipularea si tinerea sub control.

* Dificultati în definirea limitelor potrivite.

* Dificultati în a avea încredere în ceilalti.

* Hiper-responsabili sau iresponsabili.

* Perfectionism.

* Probleme legate de relatiile apropiate si legate de mentinerea unor relatii sanatoase.

S-a constatat ca copiii adulti ai alcoolicilor au o probabilitate de 4 ori mai mare de a deveni alcoolici decât copii crescuti în familii nealcoolice. Copiii adulti par sa fie mult mai înclinati ca în starile de labilitate emotionala sa reactioneze prin continuarea unei relatii nesanatoase, dependente. Copiii adulti tind sa se casatoreasca cu copii adulti care au avut o copilarie la fel de dureroasa, dezorganizata. Din aceasta cauza, multi copii adulti devin co-dependenti cu o persoana dependenta. Copiii adulti sunt co-dependenti înca din familiile de unde au provenit si pot deveni co-dependenti si fata de membrii familiei în care traiesc în prezent sau fata de alte persoane importante pentru viata lor.

Nu este niciodată prea târziu sa ai o copilarie fericită

Din fericire, exista solutii disponibile pentru copiii adulti. Deoarece recunoasterea legaturii dintre copilaria disfunctionala si dependentele vârstei adulte a avansat foarte rapid, exista la ora actuala numeraose instrumente disponibile pentru studiu si dezvoltare personala.

Multi copii adulti gasesc ca participarea la un grup de sprijin împreuna cu cei care au probleme similare este deosebit de utila în recunoasterea faptului ca nu sunt singuri. Grupul poate oferi încurajare pe parcursul perioadei în care persoana face eforturi pentru tratarea problemelor.

Unii copii adulti proveniti din familii extrem de violente s-ar putea sa aiba nevoie de asistenta specialistilor pentru rezolvarea problemelor lor. Multi consilieri familiali si psihologi sunt familiarizati cu sindromul copilului adult si sunt pregatiti sa ofere asistenta individualizata. În plus, multe institutii de tratare a dependentelor desfasoara programe în ambulator sau programe scurte pentru co-dependenti, mai ales pentru cei proveniti din familii disfunctionale. Aceste programe sunt deosebit de utile pentru acei copii adulti care socotesc ca au ajuns într-o perioada critica a vietii lor din cauza problemelor nerezolvate. Multe persoane aflate în recuperarea dintr-o stare de dependenta gasesc, de asemenea, ca un program de scurta durata axat pe tratarea problemelor copilului adult este folositoare în consolidarea recuperarii.

Daca ai recunoscut unele dintre problemele pe care le-am prezentat despre copilul adult, ia masuri pentru tine însuti. Cu ajutorul acelei Puteri Superioare si sprijinul celorlalti oameni, multi copii adulti descopera realitatea unei maturitati fericite, sanatoase pentru ca au gasit vindecare pentru copilul ascuns în launtrul lor. Si tu poti sa te bucuri de o copilarie fericita pentru a deveni un adult traind o viata pozitiva, productiva.

Factori de succes

1. Pregatirea fizica. Pentru a combate componentele fizice ale dependentei:

a. Începe si continua un program de exercitii aerobice. Acest program va stimula organismul sa atinga performante de vârf în activitatea mentala si fizica. Exercitiile fizice ajuta la repararea leziunilor cauzate de gudronul si nicotina din tutun. Conditia fizica buna combate primii doi dusmani ai noului nefumator: stresul necontrolat si cresterea subita în greutate. Dependenta fizica trebuie tratata cu strategii fizice. Fumatul si conditia fizica buna sunt incompatibile.

b. Renunta la toate drogurile sau obiceiurile care afecteaza judecata, vointa sau independenta. Învata sa pregatesti si sa aplici planuri de lupta pentru a combate situatiile cu risc crescut, cunoscute ca fiind tentante sau factorii antecedenti, care preced si pregatesc calea spre a ceda dorintei imperioase de a fuma.

c. Aleage alimente care vor ajuta organismul sa compenseze vatamarile cauzate de anii de fumat si care te vor ajuta sa treaca mai usor peste simptomele de sevraj. Urmeaza recomandarile alimentare ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii si ale celorlalte asociatii similare.

2. Pregatirea mentala. Pentru a combate dependenta psihologica:

a. Începe sa imiti comportamentul nefumatorilor. A gândi si actiona ca un fumator perpetueaza stilul de viata al fumatorului, în timp ce a gândi si actiona ca un nefumator, asigura calea spre succes.

b. Încearca cai creative pentru a rezista nevoii fizice de a fuma.

c. Gândeste-te la succes. Reusita nu lasa loc gândirii negative. Ba mai mult, cel care reuseste va privi chiar si eventualele caderi ca pasi de învatat pe calea spre victorie în lupta contra fumatului. Identifica modurile de gândire care conduc la cadere si traseaza-ti noi tipare de gândire care te vor întari pe calea succesului.

3. Pregatirea sociala. Pentru a combate presiunea sociala de a fuma:

a. Refuza în mod politicos tigarile si alcoolul oferite de prieteni, membrii de familie, evita mai ales în primele 4 saptamâni, petrecerile sau orice alte situatii care te pot predispune sa revi la fumat.

b. Confrunta reclamele despre tutun cu adevarul despre fumat.

c. Formeaza-ti deprinderea de a combate influenta companiilor nationale si internationale producatoare de tutun.

d. Tine legatura cu persoane sau grupuri care încurajeaza un stil de viata fara fumat.

Cercetarile au relevat strategii eficiente în renuntarea la fumat. Analiza a numeroase programe de renuntare la fumat a relevat câteva strategii care sunt cele mai eficiente în obtinerea succesului. ... "Programele cu componente multiple au atins cele mai ridicate rate de renuntare la fumat dupa un an de la program."(nr.2, p.40). Lista strategiilor eficiente raportate include: schimbarea atitudinii si a perceptiei propriei persoane, solutionarea situatiilor cu risc crescut, aprofundarea motivatiei personale, auto-observarea, managementul contractual, sprijinul de grup, echilibrarea stilului de viata, autorecompensarea, recunoasterea riscurilor de boala, stimulentele, dezvoltarea aptitudinilor personale pozitive, formarea unei imagini pozitive despre sine, optimismul, relatiile sociale bune, stapânirea de sine, încrederea în altii, comportamentul rational, solutionarea: potentialului de recidiva, conflictelor interpersonale, mâniei, anxietatii, frustrarii, depresiei, consumului ocazional de bauturi alcoolice, stresului la locul de munca, starilor emotionale negative, fricii de îngrasare, activitatile de relaxare. (Review and Evaluation of Smoking Cessation Methods, 1986, US Dept. of HHS Strategies to Control Tobacco Use in the U.S.,1990, US Dept. of HHS).

Apostolul alcoolicilor

2006-11-06T14:44:00.000+02:00

de Monica Dumitrescu

Se numeşte Nelu. Aşa a vrut el. În realitate numele e altul. De data aceasta, povestea este mult mai importantă decât identitatea. Povestea unui om care a luptat şi a învins boala ce doboară România. Alcoolismul. Are 43 de ani sau 10 ani. Zece ani de când s-a lăsat de alcool. I-a sărbătorit în "familia" Alcoolici Anonimi din Piatra Neamţ, împreună cu soţia şi copiii. În tort au fost, evident, 10 lumânări. A simţit pe rând satisfacţia născută din lichidele cu multe grade. Apoi a venit decăderea. A trăit clipe de iad. E convins că la momentul oportun "o mână" l-a scos din mizerie. După zece ani de abstinenţă, merge din oraş în oraş şi le vorbeşte celor care duc aceeaşi neviaţă. Aşa e, neviaţă, căci nu poţi numi în alt mod o astfel de degradare umană. Alcoolici li se zice în statistici. Beţivi le spune lumea. Îi întâlnim în tramvaie, la piaţă, la serviciu, în parcuri sau… acasă. Povestea lui Nelu poate fi a unuia din cinci români.

Când reclama e otravă

"Sunt alcoolic!" începe Nelu. "Păi să scrieţi cu litere mari: ALCOOLISMUL ESTE O BOALĂ CUMPLITĂ ŞI MORTALĂ DE CARE NIMENI NU SE VINDECĂ SINGUR. DE ACEEA MERG ŞI SPUN POVESTEA MEA. DOM’LE, EU AM FOST CA TINE. ÎNCEARCĂ ŞI TU, CĂ SE POATE. ASTA FACEM LA ALCOOLICII ANONIMI. TRANSMITEM MESAJE", mă priveşte Nelu în ochi să vadă dacă am înţeles. E un om cu succes. Am convenit că nu vă spunem ce face, dar vă asigurăm că reuşeşte să câştige câteva sute de Euro pe zi, într-o ţară în care “cei mulţi” trăiesc cu 100 de Euro pe lună. Dar pentru Nelu acest lucru nu are mare valoare. "Aş putea să spun cine sunt, căci mi-ar aduce reclamă. Nu vreau reclamă. Vreau doar să le arătăm acestor oameni că îşi pot trăi iar propria viaţă. La Alcoolicii Anonimi reclama e ca otrava. Dacă îi înregistrezi cu microfonul ăsta şi le faci reclamă, le divulgi numele, s-ar putea ca la următoarea şedinţă să nu mai vină nici un alcoolic. Nimeni nu e mândru că a ajuns acolo. În unii se dă o mare luptă. Să nu-i alungăm!", mă convinge Nelu.

Cum să pluteşti deasupra problemelor

"Bun găsit, vă scriu din depărtări de unde fac armata/ Tăt e bine şi frumos, da tot mai bine îi în sat/ Complimente dau întregii ţări da' mai ales lu' tata/ Eu înc' de ieri am vrut să vă scriu, dar nu eram aşa de b'at…" (Pavel Stratan, "Armata")

"Nu am ştiut niciodată că sunt alcoolic. N-am băut frecvent până în armată. Am băut o dată la 14 ani, apoi la 16 ani. Când am luat primul salariu am făcut câteva băute lăsate cu probleme, dar după aceea nu am mai băut. Serveam doar câte un păhărel", începe "spovedania" lui Nelu. Obişnuinţa a venit în armată, iar antrenamentele au demarat cu bere. "Probabil datorită faptului că eram închis acolo am folosit băutura ca un mod de distracţie. După ce am terminat armata, la câţiva ani m-am căsătorit. Între armată şi căsătorie au mai fost ceva antrenamente. Începusem să-mi dau seama că băutura îmi face bine: nu mai eram timid, mi se părea că sunt mai frumos, mai talentat. Pluteam deasupra problemelor", povesteşte cu oarecare detaşare Nelu. Îşi permite această atitudine, la zece ani de când picătură de alcool nu i-a mai atins gâtul.
Nelu are o definiţie pentru alcoolici. A descoperit-o prin experienţa proprie şi a retuşat-o, adăugând trăirile altora. Aşadar, alcoolicul este un perfecţionist. "Un om care îşi doreşte mai mult decât i-a dat Dumnezeu. Nu v-aţi întrebat niciodată de ce cei mai buni meseriaşi sunt alcoolici? Pentru că ei duc ceea ce fac spre perfecţiune", şi Nelu continuă definiţia "alcoolicii sunt cei mai sensibili oameni pe care îi puteţi cunoaşte. Uneori nu pot face faţă nici propriilor lor sentimente."

Partea frumoasă a băuturii

"Eu beu, puţin, puţin câte puţin/ Până capul meu pe umeri nu mai pot să-l ţin/ Şi am să beu atâta până când am să aflu cine poate să-mi spuie/ Cât să beu să fie numai bine" (Pavel Stratan, "Eu beu")

"Cum spuneam, este o problemă spirituală, căci noi, alcoolicii, ne dorim mai mult decât ne-a lăsat Dumnezeu. În loc de o fată, trei fete. Problemele apar când nu te mai mulţimeşte condiţia ta. Uite, înainte aveam un plan de a agăţa două fete pe zi. Şi îmi reuşea doar când eram beat. Când eram treaz, nu puteam să cuceresc nici măcar jumătate de fată", mă lămureşte Nelu. Râde puternic. "Altă dată mi-am pus în plan să cuceresc fata unui ofiţer de armată. Era superbă!" Dar cea mai mare provocare, consideră el, a fost cea de a seduce prietena singurului individ cu Mercedes. Se întâmpla pe vremea în care găseai un singur Mercedes în tot oraşul. "Mi-am pus în gând să-i salt prietena. N-am reuşit când eram treaz. Când ajungeam lângă ea mi se înmuiau picioarele şi o dată am şi leşinat de emoţie. Am băut vin şi nu şi-a făcut efectul. Am trecut la votcă. La început au fost 100 de grame, apoi mai mult. Şi până la urmă am avut îndrăzneala să o opresc. I-am cerut un fier de călcat. Am zis că sunt student şi că trebuie să-mi calc o pereche de pantaloni… A fost prima întâlnire. La a doua întâlnire am vrut să mă duc treaz. A trebuit să mă îmbăt ca să-i duc fierul. Am descoperit că băutura mă ajuta şi până la urmă am cucerit fata. I-am spus că luna-i verde. Trebuia să beau ceva şi deveneam poet. Şi uite aşa, am căzut în plasă. Sigur, … asta e partea frumoasă a băturii", destăinuie Nelu.
Încet-încet, băutura a început să-l ducă în altă lume. Acolo unde complexele dispăreau. Devenea puternic atunci când era mai slab şi parcă toată lumea era la picioarele lui. Era un alt Nelu. "Băutul îmi făcea bine în carieră: eram destul de volubil în ceea ce făceam, mergeam în străinătate şi puteam să îmi permit să vorbesc la per tu cu miniştrii, ceea ce nu mi se întâmpla când eram treaz". Pentru a mări starea de "bine" oferită de alcool, Nelu a început să bea de la cinci dimineaţa la cinci după-amiaza. Şi totul devenea armonie.

Din prea multă iubire…

"Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată..."("Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel", 13, 3-8)

"M-am căsătorit. Sigur că băutul în exces o deranja pe soţie. Am început să intru în conflict cu ea. Nu înţelegeam ce are cu mine. Mie mi se părea că sunt simpatic. A trebuit să încetez băutul de câteva ori. După aceea am căzut iar", spune Nelu privind undeva departe. Pentru a-l înţelege, soţia a încercat să intre în lumea lui Nelu. Evident, prin băutură. "La un moment dat am reuşit să bem împreună. Vărsam în acelaşi lighean. Ea nu era băutoare şi se simţea rău după. Dar îi plăcea să fie beată pentru că intra în armonie cu mine. Ar fi vrut, săraca, să mă înţeleagă, dar nu prea mergea dacă eu eram beat, iar ea trează. N-a mers nici aşa. Sigur că până la urmă am ajuns la o relaţie tacită cu nevastă'mea" deapănă Nelu firul celor 23 de ani de consum intensiv de alcool. "Cu mici întreruperi!", precizează. "Sigur că soţia mea apela la preoţi, lua cămaşa şi diferite obiecte de îmbrăcăminte şi le ducea la sfinţit. Se întâmpla că dimineaţa nu îmbrăcam tocmai cămaşa sfinţită. Până la urmă a dus toate cămăşile la preoţi. Mi-a adus apoi nişte buruieni de pe la Botoşani. Ce efect să aibă? Singurul leac pentru boala asta e abstinenţa", este convins Nelu.

Otravă administrată cu perfuzia

"Niciodată n-am să beau mai mult decât încape-n mine/ Beau o sticlă, îi bun, beau două, îi mult, da trei d-amu îs puţâne/ De mă prinde somnul beau şi-n somn, plăcerea-i tot mai mare" (Pavel Stratan, "Du – du")

"Normal că intri în conflict cu partenerul. Din dorinţa de a face bine, el caută să ascundă băutura. Tot îmi găsea băutura şi o arunca. Am găsit soluţia, după ce am stat internat în spital. Mi-a venit ideea de a ascunde băutura în perfuzie. Să ştiţi că dependenţii devin foarte inventivi când vine vorba de a găsi soluţii pentru a-şi duce patima mai departe. Nici nu vă puteţi imagina ce le trece prin minte!" spune cu o mare siguranţă de sine Nelu. Încearcă apoi să-mi explice cum a "inventat" băutul cu perfuzia: "Am umflat o perfuzie goală, am umplut-o cu votcă şi am ascuns-o în spatele tabloului. Beam cu un furtunaş care mergea pe sub pernă" şi gesticulează, pentru a înţelege mai bine cum funcţiona mecanismul. "Noaptea beam şi dimineaţa mă trezeam beat. Am mers cu metoda asta două luni, până m-a prins soţia. Perfuzia? O aprovizionam cu o seringă!"
În felul acesta, Nelu încerca să găsească starea de "bine" pe care băutura i-o oferea la început. Dar "binele" nu a mai revenit, aveam să aflăm tot de la el. "Am căutat mereu să păstrez o etichetă în societate. Lumea nu ştia ce se întâmplă, dar la un moment dat oboseşti şi nu mai poţi controla lucrurile. Poate că şi asta a contribuit la lăsatul meu. Nu am mai putut să controlez situaţia, stările proaste care apăreau după băutură", şi personajul nostru ia un creion pentru a-mi contura cum a scăpat situaţia de sub control: "V-am spus, beam de la cinci dimineaţa până la cinci seara. La început au predominat stările de bine. Şi am continuat să beau de la cinci dimineaţa la cinci seara. În schimb, stările de bine au tot început să scadă. Puţin câte puţin. Dar eu am perseverat şi am căutat să beau, aşteptând ca starea aceea în care eram convins că sunt stăpân va reveni. Nu s-a întâmplat aşa. Deşi beam la fel de mult, starea de bine a fost înlocuită treptat cu stare proastă. În final, beam de la cinci dimineaţa la cinci seara şi mă simţeam permanent mizerabil".

Cum să simţi gustul iadului de pe pământ…

O, demon alcool/ N-am amintiri, mi-e capul gol/ Lipsit de control/ Scap la demonul alcool. (Pasărea Colibri, "Alcool")

Atunci când drogul alcool a pus cu totul stăpânire pe Nelu, a pierdut şi controlul asupra sa. Practic, Nelu nu mai exista. Nici cel atât de stăpân pe sine încât să vorbească la per tu cu miniştrii. Nici cel care agăţa fete după câteva sute de grame. Se născuse în schimb un Nelu violent, şi nu doar verbal. Un Nelu care nu înţelegea de ce ceilalţi nu-l înţeleg: "Momentele de cădere au existat permanent, dar în ultima vreme erau din ce în ce mai dese. Au culminat cu pierderea controlului. Ce să vă spun? Teribilisme? Vreţi chestii şocante?", mă întreabă Nelu. Şi insist: "Vrem doar să zugrăvim realitatea. Dacă faptele acelea şocante fac parte din ea, cred că trebuie să le spunem!". E greu să-i câştigi încrederea lui Nelu: "Din astea vedeţi tot timpul la <<Ştirile de la ora 5>>. Am făcut multe. Aţi putea umple o carte!". "Dar le-aţi trăit. Fac parte dintr-o realitate. Poate tristă. Cred că cei care au urmărit povestea până aici au dreptul să ştie", insist iar.
"Uite doar una. Cea mai semnificativă. Cu încărcătură. Ultima dată mi-am bătut soţia. Dimineaţa, când m-am trezit, nevasta şi copiii nu mai erau acasă. Am văzut ceva roşu pe calorifer. Am crezut că e sânge. Era doar ojă căzută din joaca copiilor. Spun ca din poveşti … Nu mai ţin minte nimic acum. Am crezut că mi-am omorât nevasta. În ultimul timp devenisem foarte violent şi nu ţineam minte ce fac. Dar îmi confirmau copiii că am dat în ea. Să revenim. Am început să dau telefoane să văd unde sunt nevasta şi copiii. Am sunat la sora ei, socri, vecini, prieteni, la mama. Nu era nicăieri. Chiar mă gândeam că am omorât-o. Am căutat în boxă, dar mi-am dat seama că nu o puteam îngropa acolo, că era betonat. Am întrebat la vecini - <>. Dar până atunci mai făcusem o mie de promisiuni. Şi am început să fac ritualuri ca acelea hipiote. Am luat fotografii, am început să plâng, să le pun pe pernă, le aranjam şi mă gândeam că am luat-o razna", povesteşte Nelu. Zâmbetul i-a dispărut de pe chip. "Ca să pot să depăşesc situaţia, am băut cu un vecin o damigeană de vin", mai adaugă.

Când realitatea se amestecă cu iluzia şi iluzia cu realitatea

"Că a abătut asupra mea fărădelege şi întru mânie m-a vrăjmăşit. Inima mea s-a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut peste mine; Teamă şi cutremur au venit asupra mea şi m-a acoperit întunericul." (Psalmii lui David, Psalmul 54)

După acest zbucium personajul nostru a încercat să nu mai bea. A intrat în sevraj şi, evident, a păşit într-un iad pe care l-a trăit şi fizic, şi psihic. Soţia s-a întors acasă după trei zile de la … bătaie. În tot acest timp, se refugiase la soacră. Dar pentru Nelu era greu. Stările generate de sevraj l-au făcut să creadă că e nebun. "Păi v-am zis. Au început că ritualurile acelea ciudate. Apoi au venit halucinaţiile. Vedeam şoricei, fel de fel… Chiar să vă spun tot? Aveam senzaţia că mi se opreşte inima. Şi îmi băteam cu pumnul în piept, încercând să mă resuscitez. Nu puteam mânca şi tremuram din toate mădularele. 10 zile n-am dormit. În sevraj ajungi la limita nebuniei. M-au internat în spital şi am dormit de duminică până joi. Când m-am trezit, doctorii mi-au spus - <
"Boala era prea gravă ca să mă mulţumesc cu un doctor de doi lei"

"Domnul este ajutorul şi apărătorul meu, în El a nădăjduit inima mea şi mi-a ajutat. Şi a înflorit trupul meu şi de bunăvoia mea Îl voi lăuda pe El" (Psalmul 27)

Zi de zi printre alcoolici, de data aceasta anonimi, Nelu a reuşit să se menţină abstinent.
Şi-a cerut iertare de la familie. Făcea parte din program. "La un moment dat mi s-a părut că totul e inutil. Am avut o cădere. N-am băut", spune foarte hotărât. " Seara mulţumeam. Nu cuiva anume. Era ca un inventar. Îmi spuneam: azi am stat abstinent! Făceam din asta o glorie personală. Vedeţi, încercam să mă reabilitez prin forţele mele. Datorită programului AA mă bucuram în fiecare zi! Dar şi aşa, simţeam că ceva lipseşte ceva. Aveam un gol mare în suflet. Aveam o aroganţă! Eram convins că nu am o problemă foarte mare cu Dumnezeu. Mă mai închinam, dar nu mulţumeam lui Dumnezeu pentru că m-a adus la mal. Boala era mult mai gravă ca să mă mulţumesc cu un doctor de doi lei. Şi am început să-L caut. Căutarea asta m-a ţinut în picioare. Caut mereu să-mi îmbunătăţesc relaţia cu EL", spune acum un om care a împlinit zece ani de când e cu… Dumnezeu. "Dumnezeu era cu mine tot timpul. Am ajuns la concluzia asta când am realizat că nu mi s-a întâmplat nimic rău, fizic vorbind. Nu am avut accident de maşină, deşi conduceam băut…" se gândeşte Nelu. "Până la urmă, tot răul m-a dus la Dumnezeu. Asta înseamnă că El a fost tot timpul cu mine. Probabil că trebuia să-mi dea una peste ochi atât de tare încât să mă trezesc!"

Cum stă treaba cu castravetele murat

În cei zece ani de abstinenţă au existat şi momente de poftă. Aşa numeşte Nelu stările în care gâtul i-a ars pentru o picătură de bătură. "Mi-am dorit să beau fără probleme. Asta e una dintre speranţele alcoolicului: să bea fără să se mai întoarcă de unde a plecat. Dar nu va mai reuşi niciodată să bea normal – o sticlă de vin la o petrecere şi apoi să mai servească ceva la următoarea nuntă. La AA avem o vorbă: cum un castravete murat nu mai poate deveni proaspăt, aşa un alcoolic nu mai poate deveni niciodată un om normal. De aceea noi, cei de la AA, facem abstinenţă totală. Mai sunt alcoolici care fără a urma un program sau sprijinul unui specialist fac abstinenţă de lungă durată. Aceea se cheamă abstinenţă forţată. Noi avem o urare. Şi când terminaţi reportajul să le uraţi la toţi cu litere mari O ABSTINENŢĂ SENINĂ", încearcă să mă ghideze Nelu.
"Cum adică senină?" întreb.
"ADICĂ O ABSTINENŢĂ DUSĂ CU SATISFACŢIE. CONŞTIINCIOASĂ"

Dacă o zi de abstinenţă e prea lungă

Ca şi cum nu ar fi de ajuns că "Apostolul Nelu" propovăduieşte alcoolicilor o lume fără alcool care poate deveni la realitate, îi aduce sub acoperişul său şi …"Sunt alcoolici atât de singuri, fără serviciu, într-o stare de agitaţie teribilă. Au nevoie de comunicare. Îi aduc la mine. Mai facem o cafea, mai stăm de vorbă. Şi uite aşa, reuşesc să stea abstinenţi de la o zi la alta, de la şedinţa AA de astăzi până la cea de mâine. Îi ţin aşa câteva luni. Apoi aduc alţii. Am posibilităţi şi de aceea fac asta", încearcă să mă convingă Nelu că ceea ce face nu e mare lucru.

Mesaj pentru primari:

Nelu este convins că investitorii puternici îşi vor deschide afaceri în oraşele în care grupurile de Alcoolici Anonimi sunt o realitate. De aceea ne-a rugat să trasmitem un mesaj de avertisment autorităţilor locale: "În Budapesta există un investitor care a făcut o investiţie imensă pentru comunitatea respectivă. Una dintre condiţiile pe care le-a pus autorităţilor atunci când a hotărât să-şi facă fabrica în Budapesta a fost ca oraşul să aibă un grup de alcoolici anonimi. De ce? A spus aşa – <>. Se întâmplă în Occident. Se va întâmpla şi în România. <> vor zice următorii investitori. Vor investi în comunităţile complete din acest punct de vedere".

"Un succes foarte mare la nivelul României"

Alcoolici Anonimi Piatra Neamţ a fost înfiinţat în 1992 la iniţiativa medicului Viorica Stan. Programul a fost "împrumutat" de la un grup care fiinţa deja la acea vreme în Timişoara. Iniţial, grupul a fost frecventat de către cinci – şase alcoolici. Astăzi Alcoolicii Anonimi Piatra Neamţ numără 80 de membri. Dintre aceştia, cei care muncesc în Italia sau Spania frecventează grupurile de Alcoolici Anonimi din zonele în care muncesc. "Dacă la începuturi recuperam câte unul – doi pe an, acum recuperăm 10, şi poate că la anul 20 sau 30 de alcoolici. Este un succes foarte mare la nivelul României. Trebuie să înţelegem că stăm foarte prost la capitolul informaţie. Mergem şi vorbim grupurilor de Alcoolici Anonimi care sunt în formare. Este de salutat ceea ce face Biserica Ortodoxă la Iaşi. Sunt convins că în timp Alcoolicii Anonimi coordonat de părintele Iulian Negru va obţine rezultatele pe care le avem noi acum. Tragedia este însă la ţară, acolo unde informaţia lipseşte cu desăvârşire", este de părere Nelu, membru al Alcoolicilor Anonimi Piatra Neamţ.
De lăudat este şi faptul că grupul nemţean are o revistă proprie şi că membrii participă periodic la conferinţe naţionale şi internaţionale ale Alcoolicilor Anonimi.

Adresa Alcoolicilor Anonimi din Iaşi:
Fundaţia Solidaritate şi Speranţă (sub patronajul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei)

Str. Costachi Negri nr. 48
Tel. 0729-904355

ALCOOLICUL ANONIM nr. 3

2006-05-18T10:57:00.000+03:00

Pionier al grupului Nr. 1 de la Akron, primul grup A.A. din lume, el şi-a păstrat credinţa; astfel, el şi nenumăraţi alţi membri au descoperit o nouă viaţă.

M-am născut într-o familie cu cinci copii, la o fermă din Districtul Carlyle, statul Kentucky. Părinţii mei erau oameni cu stare, iar căsnicia lor era fericită. Soţia mea, o fată din Kentucky, a venit cu mine la Akron, unde mi-am terminat cursurile de la Facultatea de Drept din localitate.

Cazul meu este oarecum neobişnuit într-o anumită privinţă. În copilăria mea nu au existat episoade nefericite care să-mi justifice alcoolismul. Am avut, după câte s-ar părea, doar o afinitate înnăscută pentru alcool. Căsătoria mea a fost fericită şi nu am avut niciodată unul din acele motive, conştiente sau inconştiente, invocate adesea pentru patima beţiei. Cu toate acestea, după cum atestă povestea mea, am devenit un caz extrem de grav.

Înainte ca alcoolul să mă doboare complet, m-am bucurat de un succes considerabil, fiind consilier municipal timp de cinci ani şi director financiar al unei suburbii, care ulterior a fost inclusă în oraşul propriu-zis. Dar, bineînţeles, toate aceste realizări s-au dus pe apa sâmbetei una câte una, pe măsură ce beam, astfel încât, atunci când şi-au făcut apariţia Dr. Bob şi Bill, eram un om aproape terminat.

Prima mea intoxicaţie alcoolică a avut loc la opt ani. Nu a fost vina părinţilor mei, amândoi fiind oponenţi înverşunaţi ai băuturii. Un cuplu de zilieri curăţa grajdul fermei, iar eu mă plimbam cu sania încoace şi încolo prin apropierea grajdului. În timp ce ei încărcau o căruţă cu gunoi, am intrat în grajd şi am tras o înghiţitură dintr-un butoi cu cidru aflat acolo. Când s-au întors în grajd, m-au găsit fără cunoştinţă, după ce mai trăsesem încă vreo două-trei înghiţituri şi a trebuit să fiu cărat în casă. Îmi mai amintesc că tata ţinea whiskey în casă pentru scopuri medicale şi diverse evenimente sociale, iar eu obişnuiam să beau când nu era nimeni prin preajmă şi să completez sticlele cu apă, ca să nu observe părinţii că beau.

Această stare de lucruri a continuat până când m-am înscris la universitatea de stat, iar la capătul celor patru ani de studiu mi-am dat seama că eram un beţiv. În fiecare dimineaţă mă trezeam îngreţoşat şi plin de draci, dar exista întotdeauna o sticlă de băutură pe masa de lângă patul meu, aşa că mă întindeam s-o iau, trăgeam un gât, în câteva momente mă ridicam din pat, mai trăgeam un gât, mă bărbieream, luam micul dejun, îmi strecuram o sticluţă de 200 ml cu băutură în buzunarul de la şold şi plecam la şcoală. Asta se întâmpla în 1917.

Am părăsit universitatea în semestrul doi al ultimului an şi m-am înrolat în armată. La vremea aceea denumeam aceasta un act de patriotism. Mai târziu mi-am dat seama că de fapt fugeam de alcool. Războiul a avut efect într-o anumită măsură, deoarece m-am aflat uneori în locuri în care nu puteam obţine nimic de băut, aşa că am încetat să beau cu regularitate.

Apoi a intrat în vigoare Prohibiţia, iar faptul că marfa pe care o puteai obţine era oribilă şi uneori mortală şi faptul că m-am căsătorit şi mi-am luat o slujbă de care trebuia să mă ocup, m-au ajutat o perioadă de vreo trei-patru ani, deşi obişnuiam să mă îmbăt ori de câte ori reuşeam să găsesc o cantitate suficientă de băutură pentru a merita să încep. Soţia mea şi cu mine eram membrii unor cluburi de bridge, care începuseră să producă şi să servească vin. Totuşi, după două-trei încercări, am considerat că aşa ceva nu era satisfăcător, pentru că vinul servit nu era de ajuns pentru mine, aşa că am refuzat să beau. Dar această problemă a fost repede rezolvată, deoarece am început să-mi iau sticla cu mine şi s-o ascund în toaletă sau în tufişurile de afară.

Odată cu trecerea timpului, problema mea cu băutura se agrava progresiv. Absentam de la birou câte două-trei săptămâni la rând, zile şi nopţi oribile în care zăceam pe podeaua locuinţei mele, mă întindeam după sticlă, sorbeam şi mă cufundam iar în uitare.

Pe parcursul primelor şase luni ale anului 1935 am fost spitalizat de opt ori pentru intoxicaţie alcoolică şi stăteam legat de pat două-trei zile până să-mi dau măcar seama unde sunt.

Pe 26 iunie 1935 m-am trezit în spital. A spune că eram descurajat ar însemna să fiu prea blând cu mine însumi. De fiecare dată din cele şapte când ieşisem din spital în ultimele şase luni fusesem ferm hotărât să nu mă mai îmbăt – cel puţin pentru şase-opt luni. Nu s-a întâmplat aşa, şi nu ştiam care era problema şi ce era de făcut.

În dimineaţa aceea am fost mutat în alt salon, iar acolo era soţia mea. Mi-am spus în sinea mea: „asta e, îmi va spune că totul s-a terminat între noi, iar eu desigur, n-am s-o pot condamna şi nici n-am să încerc să mă justific”. Dar ea mi-a spus că a vorbit despre băutură cu doi indivizi. M-am arătat foarte ofensat de această veste, până când mi-a explicat că este vorba de doi beţivani ca mine. M-am gândit că a-i spune despre tine unui alt beţiv nu e chiar atât de grav.

Mi-a spus: „Ai să te laşi”. Chestia asta era de milioane, chiar dacă n-o credeam. Apoi mi-a spus că acei doi beţivi cu care vorbise ea au un plan prin intermediul căruia cred că se pot lăsa de băut, iar din acel plan face parte şi destăinuirea către alt alcoolic. Aceasta îi va ajuta să se menţină abstinenţi. Toate celelalte persoane care îmi vorbiseră pe tema asta doriseră să mă ajute pe mine, iar mândria mă împiedicase să-i ascult, creându-mi numai resentimente, dar m-am gândit că aş fi într-adevăr josnic dacă nu i-aş asculta pe aceşti doi indivizi câteva momente, în cazul în care aceasta ar contribui la însănătoşirea lor. Soţia mi-a mai spus că nu i-aş putea plăti chiar dacă aş vrea, pentru că aveau bani, ceea ce nu era cazul meu.

Au intrat şi au început să mă instruiască în legătură cu programul care a devenit mai târziu cunoscut sub denumirea de Alcoolicii Anonimi. Nu a fost cine ştie ce discuţie cu acea ocazie.

Mi-am ridicat privirea şi în salon erau doi indivizi foarte prezentabili, înalţi de vreo doi metri. (Am aflat ulterior că cei doi care intraseră erau Bill W. şi Doctorul Bob.) Nu după mult timp am început să ne relatăm reciproc incidente personale legate de băutură şi destul de curând am înţeles că amândoi ştiau despre ce vorbesc, pentru că atunci când eşti beat vezi şi simţi lucrurile altfel decât atunci când eşti treaz. Dacă mi s-ar fi părut că n-au habar despre ce vorbesc, n-aş mai fi stat de vorbă cu ei nici clipă.

După un timp, Bill a spus: „Ei bine, ai vorbit ceva timp, lasă-mă şi pe mine să vorbesc un minut-două.” Şi, după ce a mai ascultat ceva din istorisirea mea s-a întors către doctor şi i-a spus – Nu cred că e conştient de asta, dar noi i-am auzit strigătul de ajutor, iar doctorul i-a răspuns: „Păi cred că merită lucrat cu el, merită salvat”. Apoi amândoi m-au întrebat: „Vrei să încetezi băutul? Faptul că bei sau nu bei nu este treaba noastră. Noi nu am venit aici pentru a încerca să-ţi luăm drepturile sau privilegiile, dar avem un program prin care credem că putem rămâne abstinenţi. Acest program are o parte care prevede dezvăluirea lui unei alte persoane care are nevoie de el şi îl doreşte. Acum, dacă nu-ţi doreşti acest program, nu-ţi mai răpim timpul, şi mergem să căutăm pe altcineva.”

Următorul lucru pe care au dorit să-l afle a fost dacă credeam că pot renunţa de unul singur, fără nici un ajutor, dacă puteam să ies pur şi simplu din spital şi să nu mai pun gura pe băutură niciodată. Dacă da, acesta era un lucru minunat, era foarte bine, şi ei ar fi apreciat o persoană care să aibă o astfel de tărie, dar ei erau în căutarea cuiva care conştientiza că are o problemă cu alcoolul, pe care nu o poate rezolva de unul singur şi care are nevoie de ajutor din afară. Pe urmă, au dorit să afle dacă aveam încredere într-o Putere Superioară. Aici n-aveam probleme, pentru că nu încetasem niciodată cu adevărat să cred în Dumnezeu şi încercasem de multe ori, deşi fără succes, să primesc ajutor. Apoi au dorit să ştie dacă eram dispus să mă las în voia acelei Puteri Superioare şi să-i cer ajutorul, calm, fără rezerve.

Au plecat, lăsându-mă să reflectez la cele spuse de ei, iar eu am rămas zăcând pe patul de spital şi mi-am trecut în revistă viaţa. M-am gândit la halul în care mă adusese băutura, la ocaziile ratate, la calităţile cu care fusesem înzestrat şi la modul în care le irosisem şi în cele din urmă am ajuns la concluzia că dacă nu dorisem să renunţ la băutură, cu siguranţă acum ar trebui să doresc şi că eram bucuros să fac orice pe lumea asta pentru a înceta băutul.

Eram dispus să recunosc faţă de mine însumi că ajunsesem pe fundul prăpăstiei şi mă găseam într-o situaţie din care nu vedeam ieşire prin propriile forţe. Astfel, după această privire retrospectivă şi după ce am realizat ce făcuse băutura din mine, mi-am îndreptat gândul fără rezerve către acea Putere Superioară, care pentru mine era Dumnezeu şi am recunoscut că eram complet lipsit de putere în faţa alcoolului şi că aş dori să fac orice pentru a scăpa de această problemă. Recunoşteam de fapt că doream ca de atunci încolo Dumnezeu să preia această povară în locul meu. În fiecare zi urma să aflu care era voia Sa şi să încerc s-o urmez, în loc să-i cer aprobarea, ca până atunci, pentru faptele care mi se păreau cele mai bune pentru mine. Aşa că, atunci când cei doi au revenit, le-am spus ce hotărâsem.

Unul din ei, cred că doctorul, a spus: „Deci, vrei să renunţi?” Am răspuns: „Da doctore, aş vrea să renunţ, cel puţin pentru cinci, şase sau opt luni, până când pun lucrurile la punct şi îmi recapăt respectul soţiei şi al altor oameni, până când îmi reglez situaţia financiară, etc.” Amândoi au râs cu poftă şi mi-au spus: „Te simţi mai bine acum, nu-i aşa?” Ceea ce era adevărat, desigur. Apoi mi-au spus: „Avem veşti proaste pentru tine. Le-am considerat veşti proaste la rândul nostru şi probabil la fel le vei considera şi tu. Indiferent că renunţi şase zile, şase luni sau şase ani, dacă apuci să bei unul-două păhărele, sfârşeşti legat de pat în acest spital, aşa cum ai fost în aceste ultime şase luni. Eşti alcoolic.” Din câte ştiu, atunci a fost prima dată când acordam atenţie acelui cuvânt. Îmi închipuiam că eram doar beţiv. Dar ei mi-au spus: „Nu, ai o boală, şi nu are importanţă cât de mult timp stai fără alcool, după un pahar sau două sfârşeşti exact cum eşti acum.” Aceasta era cu siguranţă o veste demoralizantă la vremea aceea.

Următoarea întrebare pe care mi-au pus-o a fost: „Poţi să te laşi de băut douăzeci şi patru de ore, nu-i aşa?”, „Sigur”, am răspuns, „oricine se poate lăsa douăzeci şi patru de ore.” După care mi-au spus: „Păi despre asta e vorba. Doar douăzeci şi patru de ore odată.” Asta mi-a luat o piatră de pe inimă. De câte ori mă gândisem până atunci la încetarea băutului, îmi apăreau în minte anii aceia lungi şi secetoşi pe care îi aveam în faţă, fără o băutură lângă mine; dar idea asta cu douăzeci şi patru de ore, pe care n-am abandonat-o niciodată de atunci, m-a ajutat foarte mult.

(În acest punct al povestirii, editorii intervin doar pentru a adăuga la relatarea lui Bill D., omul din pat, pe cea a lui Bill W., omul care a stat la marginea patului.) Iată relatarea lui Bill W.:

Vara trecută s-au împlinit nouăsprezece ani de când Dr. Bob şi cu mine l-am văzut pentru prima dată (pe Bill D.). Bill stătea în patul de spital şi ne privea mirat.

Cu două zile înainte de această întâmplare Dr. Bob mi-a spus: „Dacă noi doi ne-am hotărât să rămânem treji pe viaţă, ar fi bine să ne facem o ocupaţie din asta”. Imediat, Bob a telefonat la Spitalul Municipal din Akron şi a cerut cu asistenta de la internări. I-a explicat acesteia că el personal şi încă cineva din New York aveau un tratament împotriva alcoolismului. Avea vreun pacient alcoolic pe care s-ar putea încerca tratamentul? Cunoscându-l pe Bob ca pe un cal breaz, asistenta i-a răspuns glumind: „Ei bine doctore, presupun că aţi testat deja tratamentul pe dumneavoastră.”

Da, avea un client – un înfumurat. Abia a ajuns la dezalcoolizare şi a şi învineţit ochii la două asistente, iar acum l-au legat de pat. Ăsta-i bun? După ce i-a prescris medicamente, Bob a dat următoarea dispoziţie: „Duceţi-l într-o rezervă. Venim şi noi acolo imediat ce îşi revine.”

La prima întrevedere Bill nu părea prea impresionat. Arătând mai trist ca niciodată, s-a lansat plictisit în speculaţii de genul: „Da, este foarte frumos din partea voastră băieţi, dar aşa ceva nu mi se poate potrivi mie. Cazul meu este atât de disperat, încât mi-e şi frică să ies din spitalul ăsta. Nu-i nevoie nici să mă luaţi pe mine cu religia. Am fost o perioadă diacon la biserică şi încă mai cred în Dumnezeu. Dar presupun că El nu prea mai crede în mine.”

Atunci Dr. Bob a spus: „Bine Bill, poate ai să te simţi mai bine mâine. Ai vrea să ne mai vezi?”

„Bineînţeles”, a replicat Bill, „Poate că nu va avea nici un rost, dar aş vrea să vă revăd în orice caz. Voi ştiţi în mod sigur despre ce vorbiţi.”

Cu ocazia altei vizite, l-am găsit pe Bill cu soţia sa, Henrietta. Bill a arătat înflăcărat cu degetul spre noi, spunând: „Aceştia sunt băieţii de care ţi-am vorbit; ei sunt aceia care înţeleg situaţia mea.”

Apoi Bill ne-a povestit cum a stat treaz aproape toată noaptea. Din groapa adâncă a depresiei sale s-a născut cumva o speranţă. Un gând i-a străfulgerat prin minte: „Dacă ei pot şi eu pot!” Şi-a repetat asta iarăşi şi iarăşi. În cele din urmă, din speranţă a izbucnit convingerea. Acum era sigur. Apoi a urmat o mare bucurie. Până la urmă liniştea a pus stăpânire pe el şi a adormit.

Înainte de se încheia vizita noastră, Bill s-a întors brusc către soţia sa şi i-a spus: „Du-te şi adu-mi hainele dragă, mă ridic din pat şi plecăm de aici.” Bill D. a părăsit acel spital ca un liber şi nu a mai băut niciodată.

Grupul A.A. Nr.1 datează chiar din acea zi.

(De aici reluăm povestirea lui Bill D.)

Cam la două sau trei zile de la prima întâlnire cu doctorul şi cu Bill, am luat în sfârşit decizia de a-mi îndrepta voinţa către Dumnezeu şi de a urma acest program cât de bine puteam. Felul cum vorbeau şi comportarea lor mi-au insuflat o anumită încredere, deşi nu eram absolut sigur. Nu-mi era teamă că programul nu va funcţiona, ci aveam încă îndoieli cu privire la capacitatea mea de a respecta programul, dar ajunsesem la concluzia că eram dispus să pun în joc tot ce aveam, prin voia lui Dumnezeu şi că doream cu adevărat să fac asta. În momentul în care am ajuns la această concluzie am simţit o mare uşurare. Ştiam că aveam în El un sprijin pe care mă puteam baza oricând şi că nu mă va lăsa baltă niciodată. Dacă îl voi urma şi îl voi asculta, voi reuşi. Îmi amintesc că atunci când băieţii s-au întors, le-am spus: „M-am îndreptat către acea Putere Superioară şi I-am spus că sunt dispus să pun lumea Sa pe prim plan, mai presus de orice. Am făcut-o deja şi sunt gata s-o fac din nou, aici, în prezenţa voastră, sau în oricare alt loc, oriunde în lume, de acum înainte, fără să-mi fie ruşine de asta.” Aceste cuvinte mi-au conferit o mare încredere în mine şi mi-au luat, pare-se, o mare povară de pe suflet.

Îmi amintesc că le-am mai spus că va fi extrem de dificil în cazul meu, deoarece am făcut şi alte lucruri reprobabile în afară de băut, cum ar fi fumatul, jocurile de noroc, pariuri la cursele de cai, etc., dar ei mi-au spus: „Nu crezi că în momentul de faţă ai probleme mai mari cu băutura decât cu orice altceva? Nu eşti încredinţat că vei avea la dispoziţie toate mijloacele pentru a scăpa de ea?” „Da, probabil”, am răspuns cu jumătate de gură. Mi-au spus: „Hai să uităm de celelalte lucruri, adică să le eliminăm pe toate odată şi să ne concentrăm asupra băuturii.” Bineînţeles, am trecut în revistă împreună o serie de defecte ale mele şi mi-am făcut un soi de inventar, ceea ce nu a fost prea greu, deoarece aveam o groază de trăsături de caracter strâmbe, care îmi erau foarte evidente. Apoi mi-au spus: „Mai e ceva. Ar fi bine să ieşi în lume şi să faci cunoscut acest program şi altcuiva care are nevoie de el şi îl doreşte.”

E de la sine înţeles că în momentul acela afacerile mele erau practic inexistente. Nici una nu mergea. Şi fireşte, o bună bucată de timp nu m-am simţit bine nici din punct de vedere fizic. Mi-a luat un an, sau un an şi jumătate să ajung la o anumită bunăstare fizică şi a fost destul de greu, dar curând am găsit indivizi care îmi fuseseră odată prieteni şi am descoperit că, după o perioadă relativ scurtă de abstinenţă, acei oameni au început să se poarte cu mine ca în anii anteriori, înainte ca starea mea să se înrăutăţească, aşa că nu am dat prea mare atenţie câştigurilor financiare. Mi-am petrecut majoritatea timpului încercând să refac acele prietenii şi recompensându-mă faţă de soţia mea, pe care o făcusem să sufere foarte mult.

Ar fi greu să estimez cât de mult a făcut A.A. pentru mine. Am vrut cu adevărat programul şi am vrut să-l urmez. Am observat că ceilalţi păreau să afişeze un fel de eliberare, de fericire, ceva care consideram eu că nu trebuie să-i lipsească nici unei persoane. Încercam să găsesc răspunsul. Ştiam că e mai mult decât atât, era ceva care îmi scăpa şi îmi amintesc că într-o zi, la o săptămână sau două de la ieşirea din spital, Bill mi-a făcut o vizită acasă şi a discutat cu soţia mea şi cu mine. La un moment dat luam prânzul şi eu ascultam ce spune Bill, încercând să înţeleg de ce aveau acei oameni acea expresie a eliberării, pe care păreau s-o afişeze. Bill a privit-o pe soţia mea şi i-a spus: „Henrietta, Domnul a fost atât de bun cu mine vindecându-mă de această boală îngrozitoare, încât nu doresc decât să le vorbesc mereu oamenilor despre asta.”

M-am gândit că aveam răspunsul. Bill era foarte, foarte recunoscător pentru că fusese scăpat de acest lucru îngrozitor, pentru care îi acordă întregul credit lui Dumnezeu, încât simte nevoia să spună şi altora asta. Fraza aceea, „Domnul a fost atât de bun cu mine vindecându-mă de această boală îngrozitoare, încât nu doresc decât să le vorbesc mereu oamenilor despre asta,” a fost într-un fel fraza de aur pentru programul A.A. şi pentru mine.

Bineînţeles, odată cu trecerea timpului, am început să-mi recapăt sănătatea şi am început să simt că nu trebuia să mă ascund de oameni tot timpul – era de-a dreptul extraordinar. Încă merg la şedinţe, pentru că îmi place să vorbesc în cadrul lor. Alt motiv pentru care merg este că încă sunt recunoscător pentru anii buni pe care i-am avut. Sunt atât de recunoscător atât programului, cât şi persoanelor care-l urmează, încât vreau să merg în continuare. Şi probabil lucrul cel mai minunat pe care l-am învăţat de la program – am citit despre asta de nenumărate ori în revista noastră („Viţa de vie A.A.”), mulţi oameni mi-au spus-o personal şi mulţi s-au ridicat în şedinţe şi au spus-o – este următoarea afirmaţie: „Am venit la A.A. în scopul de a ajunge la abstinenţă, dar datorită A.A. L-am găsit pe Dumnezeu.”

Consider că acesta este lucrul cel mai minunat care i se poate întâmpla cuiva.

Şi acum, ce-i de făcut?

2006-05-03T11:09:00.000+03:00

Indiferent unde trăieşti, dacă bei alcool, vei continua să ai parte din plin de tot felul de probleme. Plus, acea problemă care poate face ca toate celelalte să pară mult mai mari decât sunt în realitate.

Nu eşti singura persoană care are de înfruntat problema băuturii. În AA suntem acum câteva milioane, deci nu mai suntem singuri.

În 1935, doi bărbaţi au văzut cum alcoolul le-a ruinat viaţa. Ştiau că-i va ucide dacă nu se vor opri din băut. Voiau să se oprească, dar nu puteau să o facă singuri.

Familiile, prietenii şi doctorii lor nu o puteau face pentru ei. Nici o pierdere personală sau calamitate nu era destul de mare, nici o ameninţare, tratament sau vindecare destul de puternice încât să facă pe vreunul din ei să se oprească din băut. Nici voinţa nu-i ajuta. Promisiunile nenumărate şi sincere făcute lor înşişi erau încălcate mereu – cu ocazia acelei prime băuturi.

Fiecare dintre cei doi bărbaţi a fost diagnosticat ca un alcoolic incurabil. Mai rău, se vedeau pe ei înşişi ca fără speranţă. Până când s-au văzut unul pe altul.

Printr-o coincidenţă stranie, s-au întâlnit şi au început să-şi împărtăşească experienţa similară cu alcoolul. Au constat că îşi înţelegeau problemele mai bine decât o făceau familiile, prietenii şi doctorii lor. Această înţelegere reciprocă le-a dat puterea, de care aveau nevoie disperată, de a respinge acea primă băutură care totdeauna îi ducea la dezastru.

Treptat, noua putere dobândită le-a redat speranţa în viaţă şi viitor. Au trăit să împărtăşească experienţa lor cu alţi aşa numiţi alcoolici incurabili.

Astăzi, asociaţia Alcoolicii Anonimi este alcătuită din câteva milioane de bărbaţi şi femei care, odată, s-au simţit tot atât de fără de speranţă. Continuăm sa ne întrunim în mod regulat ca să ne împărtăşim unul altuia experienţa, puterea şi speranţa. Viaţa noastră de zi cu zi e mult mai bună acum decât era înainte. Şi fiecare dintre noi a trebuit să-şi pună întrebarea: “Şi acum ce-i de făcut:?”

Trăim şi ne întrunim peste tot şi la diferite ore ale zilei. Sperăm că vei vrea să stai de vorbă cu unul dintre noi când vei ieşi din izolare. Te aşteptăm, fiindcă cineva a aşteptat la rândul lui pentru fiecare dintre noi. Şi acest lucru a determinat întreaga schimbare.

Meditaţia zilei

2006-05-03T10:21:00.000+03:00

A ne preda pentru a câştiga

Meditaţia zilei: Atunci când venim pentru prima dată în AA şi admitem că nu putem bea alcool, descoperim că această umilire a fost, de fapt, începutul eliberării şi puterii. Această împărtăşire a neputinţei personale reprezintă fundaţia programului nostru de recuperare şi începutul unei noi vieţi, folosindu-ne de puterea lui Dumnezeu mai mult decât de a noastră. Am admis eu că sunt neputincios în faţa alcoolului şi că viaţa mea a devenit de necontrolat?

Gândul zilei: Trebuie să mă predau în grija lui Dumnezeu. (Pasul 3)

Rugăciunea zilei: “Doamne, mă rog pentru îndrumarea şi ghidarea Ta în viaţa mea.”

FĂ-ŢI TIMP

2006-05-02T18:40:00.000+03:00

1. Fă-ţi timp să meditezi,
aceasta este sursa puterii.

2. Fă-ţi timp să te joci,

acesta este secretul tinereţii.

3. Fă-ţi timp să citeşti,

aceasta este fântâna înţelepciunii.

4. Fă-ţi timp să te rogi,

aceasta este cea mai mare putere de pe pământ.

5. Fă-ţi timp să iubeşti şi să te laşi iubit,

acesta este un privilegiu dat de Dumnezeu.

6. Fă-ţi timp să fii prietenos,

acesta este drumul spre fericire.

7. Fă-ţi timp să oferi,

ziua este prea scurtă să fii trist.

8. Fă-ţi timp să munceşti,

Acesta este preţul succesului.

9. ŞI NU UITA SĂ TRĂIEŞTI ÎN... PREZENT!

Bărbatul din oglindă

2006-05-02T16:26:00.000+03:00

Când obţii ceea ce vrei în lupta pentru tine însuţi şi te simţi rege pentru o zi, mergi la oglindă şi uită-te le imaginea ta. Şi vei vedea ceea ce are să-ţi spună.

Şi pentru că nu soţia, familia sau prietenii sunt cei care sunt judecătorii modului prin care tu treci prin viaţă, persoana care te priveşte din oglindă este aceea a cărei judecată şi verdict contează în viaţa ta.

S-ar putea ca unii să te considere direct. Şi să te considere o persoană minunată. Dar imaginea din oglindă te va numi o persoană de nimic dacă nu poţi să o priveşti direct în faţă.

Trebuie să-l mulţumeşti pe bărbatul care te priveşte din oglindă, nu contează restul. Pentru că el este cel care va fi cu tine până la sfârşit, orice s-ar întâmpla. Iar tu ai trecut peste cel mai dificil test dacă bărbatul care te priveşte din oglindă este prietenul tău.

Poţi să păcăleşti oamenii de-a lungul vieţii tale, să primeşti bătăi pe umăr în semn de prietenie. Dar recompensele finale vor fi lacrimi şi dureri în suflet dacă ai înşelat bărbatul din oglindă.

POVESTEA FLUTURELUI

2006-05-02T16:13:00.000+03:00

Un om a găsit un cocon de fluture. Ĩntr-o zi, pe cocon a apărut o mică deschizătură. Omul a stat şi a privit timp de câteva ore fluturele care se lupta să iasă prin mica gaură.

Se părea că nu mai face nici un progres. Se părea că fluturele a ajuns la capătul puterilor şi nu mai putea merge mai departe. Aşa că omul s-a decis să ajute fluturele. A luat o foarfecă şi a îndepărtat restul de cocon. Fluturele a ieşit uşor. Dar avea un trup şi aripi foarte mici, nedezvoltate şi ude.

Omul a continuat să privească fluturele pentru că se aştepta ca, în orice moment, fluturele să-şi deschidă aripile şi să fie capabil să se ridice în aer.

Nimic nu s-a întâmplat!

De fapt, fluturele şi-a petrecut restul zilei târându-se, cu corpul său mic şi aripile tremurătoare. Nu a fost capabil să zboare niciodată.

Ceea ce omul, în bunătatea sa, nu a înţeles, a fost rolul coconului şi lupta prin care fluturele trebuia să tracă; deschizătura aceea mică era modul lui Dumnezeu de a face fluturele să lupte, pentru ca fluidul din trupul lui să pătrundă în aripi şi să le pregătească pentru zbor; dar aceasta se putea întâmpla numai după ce fluturele câştiga puterea necesară înfrângerii coconului.

Câteodată, lupta este exact ceea ce avem noi nevoie pentru viaţă.

Dacă Dumnezeu ne-ar lăsa să trecem prin viaţă fără a lupta, aceasta ne-ar stopa evoluţia.

Nu am deveni niciodată aşa de puternici cât am fi putut fi.

Nu am putea zbura niciodată!

Am cerut putere…

Şi Dumnezeu mi-a dat dificultăţi care să mă facă puternic.

Am cerut înţelepciune…

Şi Dumnezeu mi-a dat putere de rezolvat.

Am cerut prosperitate…

Si Dumnezeu mi-a dat creier şi braţe să muncesc.

Am cerut curaj…

Şi Dumnezeu m-a pus în faţa pericolelor peste care trebuie să trec.

Am cerut dragoste …

Şi Dumnezeu mi-a dat oameni pe care pot să-I ajut.

Rugăciunile celor 12 Paşi

2006-04-17T13:18:00.000+03:00

Pasul Unu

Am admis că eram neputincioşi în faţa alcoolului - că nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră.

“Dacă vei continua să faci ceea ce făceai, vei continua să obţii ceea ce obţineai.”

Dragă Doamne, se pare că nu sunt în stare să am grijă de viaţa mea. Vreau să mă schimb, dar se pare că nu pot. Ceea ce cred că m-ar ajuta, nu mă ajută; nici perseverenţa nu m-a ajutat, nici învinovăţirea altora, nici dacă mi-am ieşit din fire, nici încercarea de a mă controla pe mine şi pe ceilalţi. M-am săturat de asta. Nu mai pot. Nu ştiu ce altceva aş putea spune. Amin.

Pasul Doi

Am ajuns la credinţa că o Putere Superioară nouă înşine ne-ar putea reda sănătatea mintală.

Dacă Dumnezeu este copilotul, atunci schimbaţi locurile!

Dragă Doamne, mă rog pentru o minte si o inimă deschisă, astfel încât să ajung să cred în Tine, în puterea şi dragostea Ta, cu toată fiinţa mea. Mă rog pentru umilinţă şi pentru şansa de a-mi consolida credinţa în Tine. Amin.

Pasul Trei

Am hotărât să ne lăsăm viaţa şi voinţa în grija unui Dumnezeu aşa cum şi-L închipuie fiecare dintre noi.

Lasă-le şi lasă-L pe Dumnezeu!

Doamne, învăţ că sunt multe lucruri pe care nu le pot face. Nu pot să îmi controlez viaţă, nu pot să îi fac pe oameni să fie ceea ce vreau eu să fie. Un singur lucru por să fac: pot să iau decizia să îmi las viaţa şi voinţa în grija Ta. Luarea acestei decizii nu înseamnă că ştiu cum să o pun în practică. Luarea acestei decizii nu înseamnă că înţeleg planul Tău pentru mine. Luarea acestei decizii nu înseamnă nici măcar că sunt în totalitate dispus să fac asta. Dar înseamnă că am credinţa că Tu poţi să faci o treabă mai bună decât am făcut eu în a avea grijă de viaţa mea. Sunt pregătit să îmi încredinţez viaţa şi voinţa Ţie, Dumnezeu le! Fă ceva mai bun decât am făcut eu. Eu nu pot, Tu poţi. M-am decis să Te las. Amin.

Pasul Patru

Am făcut fără teamă un inventar moral amănunţit al propriei persoane.

"A avea un resentiment este ca şi cum ai bea otravă şi te-ai aştepta ca altcineva să moară".

Dragă Doamne, m-am uitat în “cămara vieţii mele”. E dezastru. Habar n-am cum o s-o scot la capăt. Ajută-mă îmi identific cea ce trebuie aruncat şi ajută-mă să-mi dau seama ce merită să fie păstrat. Dă-mi curajul, puterea şi îndurarea de care am nevoie pentru a face aceasta treabă. Amin.

Pasul Cinci

Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înşine şi unei alte fiinţe umane natura exactă a greşelilor noastre.

“Dacă îţi împărtăşeşti durerea, ţi-o înjumătăţeşti. Dacă nu, ţi-o dublezi.”

Dragă Doamne, vreau să îmi recunosc natura exactă a defectelor personale în faţă Ta. Ajută-mă să am încredere în dragostea Ta nesfârşită, ajută-mă să am încredere în mila Ta cea mare. Vreau să îmi recunosc natura exactă a defectelor personale în faţă propriei conştiinţe. Ajută-mă să-mi asum responsabilitatea pentru deciziile pe care le-am luat, ajută-mă să fiu tot atât de îngăduitor cu mine pe cât ai fost Tu. Vreau să îmi recunosc natura exactă a greşelilor mele în faţa unei alte persoane. Ajută-mă să găsesc pe cineva care să mă asculte cu compasiune, ajută-mă să găsesc pe cineva care să îmi primească povestea fără să mă judece. Amin.

Pasul Şase

Am consimţit fără rezerve ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter.

“Defectele noastre de caracter sunt ca şi barele unei cuşti. Esenţial e nu să studiezi barele, ci să ieşi din cuşcă.”

Linişteşte-mi inima, Doamne! Ajută-mă să îmi deschid inima spre dragostea Ta, ajută-mă să îmi deschid inima spre darurile Tale. Vreau să îmi doresc cu adevărat schimbările pe care Tu le-ai pregătit pentru mine. Aşa că, linişteşte-mi inima. Pregăteşte-mă! Amin.

Pasul Şapte

Cu umilinţă, I-am cerut să ne îndepărteze slăbiciune.

“Umilinţa nu e să gândeşti mai puţine despre tine, ci să te gândeşti mai puţin la tine.”

Dragă Doamne, mă rog pentru ca Tu să îmi îndepărtezi toate defectele care mă împiedică să învăţ să îi iubesc pe alţii aşa cum mă iubeşti Tu pe mine. Amin.

Pasul Opt

Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri şi am consimţit să reparăm aceste rele.

“Suntem responsabili pentru efort, nu pentru rezultate.”

Dragă Doamne, Îţi cer ajutorul pentru întocmirea unei liste cu persoanele pe care le-am rănit. Vreau să îmi asum responsabilitatea pentru faptele mele. Doamne, dă-mi bunăvoinţa de a-mi îndrepta greşelile. Amin.

Pasul Nouă

Ne-am reparat greşelile direct faţă de acele persoane, acolo unde a fost cu putinţă, dar nu şi atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora.

“Nu te gândi la un trai bun, ci trăieşte într-o bună gândire.”

Dragă Doamne, dă-mi atitudinea adecvată pentru a-mi repara greşelile. Ajută-mă să îmi aduc aminte că nu fac asta pentru a-I schimba pe ceilalţi, ci pentru a-mi face posibilă schimbarea mea. Dă-mi speranţa de care am nevoie, ajută-mă să îmi amintesc că Ţi-ai arătat în multe feluri îndurarea faţă de mine. Dă-mi umilinţa de care am nevoie. Ajută-mă să îmi amintesc că eu sunt creatura şi nu Creatorul. Dă-mi, Doamne, curajul de care am nevoie. Ajută-mă să îmi amintesc că puterea din mine depăşeşte temerea din faţa mea. Amin.

Pasul Zece

Ne-am continuat inventarul personal şi ne-am recunoscut greşelile de îndată ce ne-am dat seama de ele.

“Mai degrabă progres decât perfecţiune.”

Dragă Doamne, ajută-mă să continui ceea ce am început, să am o înţelegere mai bună, să îmi inventariez zilnic viaţa, să îmi corectez greşelile atunci când le fac, să îmi asum responsabilitatea pentru faptele mele, să fiu conştient de gândirea şi comportamentele care mă distrug, să îmi aduc întotdeauna aminte că am nevoie de ajutorul Tău, sa fiu iubitor şi tolerant cu mine şi cu ceilalţi, şi să continui în rugăciune zilnică. Amin.

Pasul Unsprezece

Am căutat prin rugăciune şi meditaţie, să ne întărim contactul conştient cu Dumnezeu aşa cum şi-l închipuia fiecare dintre noi, cerându-i doar să ne arate Voia Lui în ceea ce ne priveşte şi să ne dea puterea s-o împlinim.

“Nu poţi schimba direcţia vântului, dar poţi să îţi întorci pânzele. ”

Dragă Doamne, Te caut pentru a Te cunoaşte mai bine. Vreau să devin conştient de dragostea Ta, vreau să Îţi simt prezenţa lângă mine, vreau să îţi cunosc voia. Şi caut puterea de a o îndeplini. Amin.

Pasul Doisprezece

După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi, am încercat să transmitem acest mesaj altor alcoolici şi să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieţii noastre.

“Trebuie să o dai mai departe pentru a o păstra.”

Dragă Doamne, eram adormit. Acum m-am trezit. Ce minunat e să mă trezesc spre Tine. Prezenţa Ta aduce aşa o bucurie în viaţa mea. Dragostea Ta îmi dă aşa o stabilitate. Pacea Ta îmi dă aşa o seninătate. Umil mă rog pentru posibilitatea de a împărtăşi cu alţii poveste a ceea ce ai făcut Tu. Mă rog pentru forţă interioară şi înţelepciunea de a pune în aplicare principiile acestui stil de viaţă în tot ceea ce fac şi spun. Amin.

Povestea unui alcoolic recuperat

2006-04-17T12:25:00.000+03:00

“O NOUĂ VIAŢĂ”

M-am născut într-un orăşel minier unde au fost repartizaţi părinţii mei după absolvirea institutului minier. Trăiam împreună cu părinţii, cele două surori şi bunica din partea mamei în casa construită de părinţi. În acea zonă minieră, alcoolismul era o stare normală. Vacanţele le petreceam la bunicii din partea tatălui care locuiau într-o cunoscută zonă viticolă. La bunici, ne simţeam foarte bine, dar acolo, în loc de apă, se bea vin sau suc de mere fermentat. Am fost crescuţi mai ales de bunica din partea mamei, părinţii veneau acasă seara târziu, iar pe tata nu-l vedem de multe ori cu lunile.

Tata bea foarte mult şi venea acasă doar noaptea târziu, având dese scandaluri cu mama. De multe ori, mama refuza să-i deschidă uşa; atunci, venea la noi la geam şi ne ruga să-i deschidem, dar noi nu aveam voie. Am suferit mult în copilărie din cauza conflictelor şi a neînţelegerilor dintre părinţi. Situaţia materială a familiei era bună, deoarece, în ciuda beţiilor lui tata, acesta nu avea probleme la serviciu; de multe ori, venea acasă pe la două noaptea şi la şase pleca la lucru. Aveam opt luni când mama a surprins-o pe servitoare că-mi dădea să beau ceai cu vin ca să dorm toată ziua. La noi la masă nu se bea decât vin şi ţuică; apa nu se folosea decât pentru spălat. În clasa întâi îmi duceam la şcoală mâncarea şi un sfert de vin.

Acum, cu ajutorul programului A.A., pot privi înapoi la copilăria mea şi înţeleg că, încă de când eram copil, aveam un comportament compulsiv de alcoolic. La paisprezece ani am avut prima comă alcoolică, soldată cu o moarte clinică. După acea comă alcoolică, tata s-a speriat şi, datorită neînţelegerilor tot mai frecvente cu mama, ne-am mutat într-o altă localitate.

Am făcut şcoala la un liceu foarte bun, dar, datorită faptului că continuam să beau şi eram de-o agresivitate ieşită din comun, am fost orientat spre sportul de performanţă. Am făcut schi, haltere, box. M-am dedicat, până la urmă, sportului pe care l-am iubit cel mai mult, RUGBY. La vârsta de 15 ani jucam în divizia A atât la juniori, cît şi la seniori. Aceasta, poate, a fost salvarea mea pentru că, în ritmul care beam, aş fi fost terminat în scurt timp. M-am dedicat sportului, iar la 17 ani jucam deja în naţională. În pauzele de campionat sau după meciuri continuam să beau foarte mult. Singurele lucruri pe care le iubeam erau alcoolul, sportul şi violenţa dusă la extrem.

Datorită agresivităţii, am avut parte de multe accidentări foarte grave în timpul meciurilor. Totul a culminat cu o accidentare în Tunis, soldată cu o disjuncţie de coloană, ruperea a două coaste de pe aceeaşi vertebră şi hemoragie internă. În drum spre spital, ştiam că voi muri, îmi părea rău de această viaţă. Mi-am promis că, dacă scap, mă voi schimba. Am fost salvat, dar am trecut printr-o experienţă deosebită; era a doua oară şi mi-am dat seama că nu este aşa rău să mori.

Am plecat în Italia la refacere şi tratament, aici am trăit poate cele mai frumoase momente ale vieţii de până atunci. În ciuda promisiunilor făcute în faţa morţii, am continuat să duc aceeaşi viaţă. După refacere, mi s-a interzis să joc o perioadă, astfel am fost luat în armată. Am avut parte de cea mai grea armată posibilă la “unităţi speciale”, desant în teren muntos, pe timp de iarnă. În armată, datorită beţiilor şi a violenţei, am făcut multe zile de arest. Totul a culminat cu ajungerea în faţa curţii marţiale, datorită agresării unui locotenent. Am scăpat, declarându-mă nebun şi internându-mă la neuro-psihiatrie.

După armată, am fost internat pentru prima dată într-o clinică de psihiatrie şi diagnosticat cu etilism-cronic. Am intrat la Politehnică şi am reînceput să joc. Dar beam din ce în ce mai mult, încercând din răsputeri să am un oarecare control asupra alcoolului. Mi-a fost interzis să mai joc datorită recidivării vechilor răni şi iminenţei unei paralizii de la mijloc în jos.

Am început să beau şi mai mult, la 25 de ani fiind internat din nou la psihiatrie cu acelaşi diagnostic: etilism-cronic. Am stat internat patru luni; la externare mi s-a spus să beau mai puţin şi să evit ‘tăriile’. Am stat abstinent două ore, având acea obsesie mentală că am să reuşesc să controlez alcoolul. Eram însurat şi aveam un copil, dar asta nu avea nici o importanţă pentru mine. Am absolvit Politehnica, dar eram într-o stare gravă, aproape nu mai aveam nici un control aspra alcoolului.

Fiind creştin practicant, am încercat jurământul în faţa lui Dumnezeu. Prima dată, am făcut acest jurământ pe 6 luni. Au fost lunile care au trecut cel mai greu. Era foarte dificil pentru mine, deoarece aveam un restaurant şi un bar, ocupându-mă, în acelaşi timp, cu distilarea şi contrabanda de alcool. După ce au trecut aceste luni, în ziua când se împlinea termenul, m-am dus la un prieten care avea un bar şi l-am rugat să-l deschidă numai pentru mine. Am stat cu ceasul în mână, aşteptând să treacă minutele care au mai rămas. Apoi, am intrat şi am rămas în extaz, ca un creştin habotnic în faţa altarului, uitându-mă la barul din faţa mea. La început, am băut singur, dar pe urmă mi-am chemat prietenii şi am băut până dimineaţă. Am băut zi şi noapte aproape o lună, fiind sigur c-am să mor. M-am separat de soţie, cu care aveam doi copii, ducând o viaţă de chefuri şi destrăbălări cumplite. Am ajuns într-o stare deplorabilă atât fizic, cît şi spiritual; mocirla în care mă zbăteam aproape m-a înghiţit.

Atunci când credeam că nu mi se mai poate întâmpla nimic bun, am întâlnit o femeie care m-a acceptat aşa cum eram. I-am spus că pentru mine nu mai există speranţă şi să nu-şi piardă vremea cu mine. Dar m-a iubit aşa cum eram, distrus şi neajutorat ca un copil. Am luat împreună hotărârea de-a schimba mediul, de a sta departe de tentaţii şi prieteni. Ne-am mutat la ţară unde am construit o casă şi am cumpărat pământ. Am jurat că nu mă voi atinge de băutură un an. Acel an a fost foarte bun, am ajuns la un oarecare echilibru, munca la ţară în aer curat mi-a restabilit sănătatea. Aveam deja 15 ani de luptă contra alcoolismului meu, dar mai speram să reuşesc.

La sfârşitul acelui an, eram convins că voi reuşi şi că viaţa mea poate lua o direcţie bună. Dar m-am înşelat. În prima zi după încheierea jurământului m-am dus la bar, fiind convins că de data asta o să reuşesc, c-o să pot controla alcoolul şi-o să pot bea ca un om normal. Această obsesie m-a costat scump; încercarea de-a bea controlat a eşuat dramatic. Am continuat aşa câţiva ani ajungând aproape de final. Singura dorinţă era să mor cît mai repede pentru a nu distruge viaţa celor care încă mai ţineau la mine. Am distilat 150 l de ţuică şi mi-am spus că acesta va fi sfârşitul. După o săptămână, nu mai eram în stare să mă scol din pat, nu mâncasem nimic de mai multe zile şi beam continuu zi şi noapte. După 14 zile, organismul nu mai primea nici un fel de alcool şi eram încă în viaţă. Apoi a urmat sevrajul, delirium-tremens, coşmaruri înfricoşătoare. Parcă tot iadul coborâse pe pământ. Şansa mea a fost acea femeie care s-a devotat îngrijirii mele; fără ea nu cred c-aş fi supravieţuit. Am continuat aşa aproape încă un an. Singura dorinţă era să mor.

Salvarea a venit când îmi pierdusem orice speranţă. Sora mea mai mică, aflând situaţia mea, a venit la mine într-o zi de joi, împreună cu îndrumătorul meu spiritual. M-au găsit într-o situaţie deplorabilă, beam de mai multe zile continuu. Preotul a insistat să vin la el acasă duminica. Pentru mine era un non-sens pentru că ar fi trebuit să mă opresc din băut, după care ar fi trebuit cel puţin 3 zile ca să intru în stare de funcţionare. Dar acea minune care speram să mă salveze a început să funcţioneze. Noaptea n-am mai băut, iar a doua zi am plecat în localitatea unde era preotul.

Spre surprinderea mea, n-am intrat în sevraj şi nici nu-mi era aşa rău. Duminică m-am întâlnit cu preotul la el acasă, unde am stat de vorbă mai mult timp. Mi-a spus că nu mai are rost să fac promisiuni şi jurăminte pentru că nu mai funcţionează în cazul meu. I-am dat dreptate şi, spre surprinderea mea, a spus că are un prieten care a reuşit cu ajutorul unui grup numit Alcoolicii Anonimi. Mi-a sugerat că asta ar putea să mă ajute şi pe mine. Eram sceptic în posibilitatea acestui grup de a mă ajuta, dar, ca să fiu cu inima împăcată, mi-am zis că o s-o fac şi pe asta. Fiind aproape timpul, am plecat direct acolo. Întâlnirea m-a surprins, fiindcă am auzit vorbind oameni care spuneau că sunt alcoolici, deşi nu mai beau de 19 ani, de 4 ani şi mulţi de câteva luni. Atunci, nici prin cap nu mi-ar fi trecut că din acea clipă eu n-o să mai beau şi că acea zi va fi începutul unei abstinenţe care-mi va schimba cu desăvârşire modul de viaţă. În aceeaşi zi, am primit Big-Book-ul (Cartea Mare a Alcoolicilor Anonimi) şi-am plecat spre casă, rezistând cu greu ispitei de-a bea ceva.

Am citit Cartea Mare pe nerăsuflate fiind uimit de cele aflate şi, mai ales, de faptul că alcoolismul este o boală incurabilă şi că singura mea şansă este să mă reţin de la acel prim pahar. Dar cum să fac acest lucru? M-am gândit mult la ce aveam de făcut şi am hotărât că cel mai important pentru mine era obţinerea şi păstrarea abstinenţei. Am realizat acest obiectiv mergând la întâlnirile A.A., reluând legătura cu Biserica şi participând la un grup de tratament. Astfel, mi-a fost redată viaţa, iar Dumnezeu a început să intervină din ce în ce mai mult în viaţa mea. Primele luni mi-a fost foarte greu, am fost foarte aproape de recădere; numai intervenţia lui Dumnezeu în viaţa mea şi acea graţiere zilnică prin participarea la grupurile de tratament şi grupurile A.A. m-au salvat. Viaţa mea s-a schimbat, mi-am întemeiat o nouă familie şi am reluat legătura cu cei doi copii din prima căsătorie. Încă mai am multe defecte de caracter la care trebuie să lucrez şi este un miracol că sunt dispus s-o fac. Răsplata recuperării este imensă.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru simpla îndurare a abstinenţei. Fără program, nu ar exista abstinenţă şi eu nu aş fi aici.

CUM POT SĂ ŞTIU DACĂ SUNT ALCOOLIC...? Fă un test!

2006-04-14T18:02:00.000+03:00

Numai dumneavoastră puteţi decide dacă merită să încercaţi metoda AA, dacă aveţi nevoie de ajutorul ei.
Noi am aderat la Comunitatea AA, pentru că, în cele din urmă, am renunţat la eforturile de a ne controla modul de a bea. Să recunoaştem că băutul ne punea viaţa în pericol sau că nu vom mai putea bea niciodată erau gânduri pe care le detestam. Dar în AA, ni s-a spus că eram bolnavi. (De fapt, de ani de zile bănuiam noi aceasta!) Am descoperit că mulţi oameni sufereau din cauza aceloraşi sentimente de vinovăţie, de singurătate şi de deznădejde, ca şi noi. Am descoperit că aceste sentimente erau provocate de boala alcoolismului, decare sufeream.
Am decis să încercăm să privim cinstit relaţia noastră cu alcoolul, ce anume a făcut el din noi. Iată câteva dintre întrebările la care am încercat să răspundem cu onestitate. Dacă am răspuns cu DA la 4 sau mai multe întrebări, însemna că eram în mare pericol din cauza băutului. Vedeţi cum e în cazul dumneavoastră. Reţineţi că nu e nici o ruşine ca cineva să recunoască faptul că are o problemă (e bolnav).

1. Aţi încercat vreodată să renunţaţi la băutură pentru o săptămână sau mai mult, dar n-aţi reuşit decât câteva zile?
Cei mai mulţi dintre noi făceam tot felul de promisiuni, nouă înşine şi familiei, dar nu le ţineam. Mai târziu, printre aa, am auzit: „Încearcă doar să nu bei astăzi !” (dacă nu bei azi, n-ai cum să te îmbeţi azi.)

2. Vă doriţi ca oamenii să-şi vadă de treburile lor şi să nu se mai lege de faptul că beţi, să termine odată cu sfaturile?
În AA, nimeni nu dă sfaturi nimănui. Fiecare vorbeşte doar despre sine: cum a băut, în ce necazuri a intrat şi cum a încetat băutul. Vom fi bucuroşi să vă ajutăm, dacă veţi dori.

3. Aţi schimbat vreodată băutura, în speranţa că aşa nu vă veţi mai îmbăta ?
Noi am încercat în fel şi chip. Fie am diluat băuturile, fie am băut doar bere, fie am evitat cocktail-urile. Ori am făcut astfel încât să bem doar la sfârşit de săptămână. N-a existat combinaţie pe care să n-o încercăm. Şi totuşi, de cum beam ceva ce conţinea alcool, sfârşeam prin a ne îmbăta, mai devreme sau mai târziu.

4. Aţi simţit nevoia, în ultimul an, să beţi de dimineaţă, ca să vă treziţi?
Aveţi nevoie de băutură ca să începeţi o nouă zi sau ca să nu mai tremuraţi? E un semn sigur că dumneavoastră nu mai beţi „ca restul lumii”.

5. Îi invidiaţi pe cei care pot bea fără să aibă necazuri?
În felurite necazuri, cei mai mulţi dintre noi ne-am tot mirat de ce nu mai puteam face ca alţii: să bem sau să ne abţinem.

6. Aţi avut probleme legate de băutură în ultimul an?
Fiţi cinstit! Medicii spun că dacă cineva are probleme cu alcoolul şi continuă să bea, starea se va înrăutăţi – niciodată invers. După o vreme, omul va muri sau va ajunge internat pe viaţă. Singura speranţă care îi rămâne este să înceteze băutul!

7. Aveţi necazuri din cauza băutului?
Înainte de a face parte din AA, majoritatea dintre noi spuneam că bem din cauza problemelor şi a celor din familie. Nu înţelegeam că băutura agrava totul, că ea n-a rezolvat niciodată vreo problemă, în nici o situaţie.

8. Vi s-a întâmplat, la petreceri, să doriţi un „supliment” la băutură, pentru că ce s-a servit deja nu vă era destul?
Mulţi dintre noi ne cinsteam cu câteva păhărele încă de acasă, dacă ştiam că urma o petrecere de acest fel. Şi dacă nu ni se umplea paharul destul de des, plecam altundeva, unde puteam bea mai mult.

9. Vă spuneţi, în sinea dumneavoastră, că vă puteţi opri oricând, deşi tot vă îmbătaţi, în ciuda voinţei de a nu bea ?
Mulţi dintre noi ne amăgeam cu gândul că beam fiindcă aşa voiam. Abia în AA, am aflat că, odată ce începem, nu ne mai putem opri.

10. Aţi lipsit de la lucru sau de la şcoală din cauza băuturii?
Mulţi dintre noi recunoaştem acum că, de multe ori, ne scuzam prin telefon, că eram „bolnavi”, când de fapt eram fie mahmuri, fie în toiul unei beţii.

11. Vi se întâmplă „să se rupă filmul”?
Prin „ruperea filmului” înţelegem acele ore sau zile din care nu mai avem nici o urmă de amintire, din cauza băuturii. Când am venit la AA, am aflat că acesta era un semn sigur că beam ca alcoolicii.

12. Aţi simţit vreodată că viaţa dumneavoastră ar fi mai bună dacă nu aţi bea?
Mulţi dintre noi am început să bem pentru că băutura făcea ca viaţa să pară mai bună, cel puţin pentru un timp. La vremea intrării noastre în AA, ne simţeam prinşi ca într-o capcană: beam ca să trăim şi trăiam ca să bem, nimic altceva. Eram sătui de o asemenea viaţă.

BEŢIA, O SETE DE… DUMNEZEU ?

2006-04-13T18:24:00.000+03:00

Beţia, în general, este o stare de spirit care se poate dobândi prin diferite mijloace. Conform Scripturii, beţia este o stare sufletească modificată, de cele mai multe ori, prin intervenţia conştientă a omului: „Vai de cei ce se îmbată, dar nu de vin!” (Is. 28, 1) Sf. Vasile cel Mare, recunoaşte că omul se poate îmbăta fără ajutorul alcoolului: „Mânia este o beţie a sufletului; îl face pe om fără de judecată ca şi vinul. Tristeţea este şi ea o beţie, că tulbură mintea. Frica, când ia naştere fără motiv, este o altă beţie. […] Şi, ca să spun pe scurt, fiecare din stările sufleteşti care tulbură mintea, poate să fie numită pe bună dreptate, beţie.” (Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Ed. Inst. Biblic, Buc., 1986, p. 356)

Beţia, ca rezultat al folosirii diverselor substanţe, este interzisă de Dumnezeu, întrucât ea este o imitaţie nereuşită şi un surogat ieftin al acelei stări de „beţie sacră”, consecinţă a unei vieţi de comuniune, prin iubire, cu Dumnezeu. Numai aşa, în sens mistic, poate fi interpretat îndemnul din Cântarea Cântărilor care, altfel, ne-ar scandaliza: „…luaţi şi beţi şi îmbătaţi-vă…” (Cânt. 5, 1) sau misteriosul: „Îmbătaţi-vă, dar nu de vin; clătinaţi-vă, dar nu de băutură!” (Is. 29, 9) Şi Psalmistul David face referire la comuniunea cu Dumnezeu ca la o stare extatică, ca la o „beţie divină”: „Masă ai pregătit înainte-mi, de faţă cu cei ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu, iar paharul Tău mă-mbată de parc-ar fi prea tare”. ( Ps. 22, 5)

Dumnezeu rezervă fiecărei fiinţe umane posibilitatea de a experimenta stări de exaltare sufletească extraordinare, dar acestea sunt un dar special al lui Dumnezeu şi nu rezultatul consumării cu premeditare a unor substanţe. Din păcate, datorită uşurinţei cu care poate fi procurat, precum şi datorită efectelor sale euforice predictibile, alcoolul este cea mai folosită substanţă în scopul modificării stării de conştiinţă. Beţia divină, nu la îndemâna oricui, este astfel înlocuită cu mai facila beţie alcoolică, în acest fel explicându-se lipsa oricărui interes din partea băutorilor, pentru viaţa spirituală autentică. Pe cât de departe este desfrânatul de iubirea curată, tot atât de departe este alcoolicul de beţia sacră!

Din punct de vedere ontologic, omul se află în relaţie de dependenţă faţă de Creatorul său. El este duhovnicesc doar în măsura în care se apropie de Duhul Sfânt. Depărtându-se de Dumnezeu, omul se înstrăinează totodată de el însuşi, de natura sa teandrică, pervertindu-şi toate facultăţile sufleteşti, îndreptate cu frenezie spre creaţie. El devine astfel dependent de lucrul care l-a înlocuit pe Creatorul său. Independenţa faţă de Creator duce la dependenţă faţă de creaţia Sa. Stare de neutralitate nu există!

Îndepărtându-L pe Dumnezeu din fiinţa noastră, rămânem cu un imens gol sufletesc, cu un dor lăuntric, care nu poate fi umplut cu nimic din lume, decât numai cu Dumnezeu: „Doamne, făcutu-ne-ai pe noi cu dorul după Tine şi neliniştită este inima noastră până când se va odihni întru Tine”, exclama Fer. Augustin. (Confesiuni) Omul însă, va căuta mereu să-şi umple acel gol prin surogate ieftine, diferite plăceri care îi dau temporar un sentiment fals de plinătate şi perfecţiune. De aceea, putem spune că, chiar şi cel care se duce la crâşmă să bea, inconştient, Îl caută cu disperare pe Dumnezeu. Numai că Îl caută unde nu trebuie...

preot Iulian Negru

Rugăciunea de seninătate

2006-04-13T17:50:00.000+03:00

“Doamne dă-mi Seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba, Curaj să schimb ceea ce pot şi Înţelepciune să le deosebesc. Fie voia Ta şi nu a mea”.

Cei 12 Paşi ai Alcoolicilor Anonimi

2006-04-13T17:37:00.000+03:00

1. Am admis că eram neputincioşi în faţa alcoolului - că nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră.

2. Am ajuns la credinţa că o Putere Superioară nouă înşine ne-ar putea reda sănătatea mintală.

3. Am hotărât să ne lăsăm viaţa şi voinţa în grija unui Dumnezeu aşa cum şi-L închipuie fiecare dintre noi.

4. Am făcut fără teamă un inventar moral amănunţit al propriei persoane.

5. Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înşine şi unei alte fiinţe umane natura exactă a greşelilor noastre.

6. Am consimţit fără rezerve ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter.

7. Cu umilinţă, I-am cerut să ne îndepărteze slăbiciunile.

8. Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri şi am consimţit să reparăm aceste rele.

9. Ne-am reparat greşelile direct faţă de acele persoane, acolo unde a fost cu putinţă, dar nu şi atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora.

10. Ne-am continuat inventarul personal şi ne-am recunoscut greşelile de îndată ce ne-am dat seama de ele.

11. Am căutat prin rugăciune şi meditaţie, să ne întărim contactul conştient cu Dumnezeu aşa cum şi-l închipuia fiecare dintre noi, cerându-i doar să ne arate Voia Lui în ceea ce ne priveşte şi să ne dea puterea s-o împlinim.

12. După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi, am încercat să transmitem acest mesaj altor alcoolici şi să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieţii noastre.